Încă o bătrână este abandonată de un spital din România
După cazul bunicii pe care medicii de la Braşov au lăsat-o să plece şi a murit degerată pe un câmp de lângă oraş, la Huşi o pacientă de aproape 80 de ani, a rătăcit ore în şir în căutarea drumului spre casă
De Redactia Observator la 03.06.2015, 20:04După cazul bunicii pe care medicii de la Braşov au lăsat-o să plece şi a murit degerată pe un câmp de lângă oraş, la Huşi o pacientă de aproape 80 de ani, a rătăcit ore în şir în căutarea drumului spre casă
O asistentă medicală de la spitalul de psihiatrie unde fusese internată a uitat uşa. deschisă. Revoltată, familia este hotărâtă să dea spitalul în judecată. Dacă nu era văzută de o vecină, bătrâna risca să nu mai fie găsită în viaţă.
Dintr-o sală de aşteptare, Valeria, bătrâna de aproape 80 de ani, a trecut fără nicio problemă de porţile unei secţii de psihiatrie. Nu i-a cerut nimeni biletul de externare şi nici n-a întrebat-o unde îi sunt rudele care ar fi trebuit să o însoţească. De la poarta spitalului, femeia, diagnosticată cu demenţă senilă, a căutat drumul spre casă. Un sat, la peste 20 de kilometri depărtare de Huşi.
Fiul îşi internase mama o zi pentru analize. A lăsat-o singură doar o oră. Iar când s-a întors, n-a mai găsit-o. A căutat-o cu poliţia peste tot. De la spital, femeia s-a îndreptat spre autogară. N-a luat niciun autobuz - a plecat pe jos spre sat. A rătăcit ore în şir şi a mers mai mult de şapte kilometri până când a fost văzută de o vecină.
Familia dă vina pe medicii care nu s-au asigurat că pacienta este supravegheată până la externare.
Ancheta conducerii spitalului a găsit vinovatul. O asistentă era obligată să n-o scape din ochi pe femeia bolnavă.
În luna martie, în Braşov, o altă femeie a murit după ce a fost lăsată de medici să plece din spital, în pijama şi papuci. Pacienta de 82 de ani a fost găsită fără viaţă, pe un câmp, 40 de ore mai târziu. După moartea ei, un medic a fost dat afară, iar spitalul a fost amendat.