Iniţiativă "verde" la Iaşi: 5 muzee oferă intrare gratuită pentru cei care aduc materiale reciclabile. De câte pet-uri e nevoie pentru un bilet
V-am mai spus dar merită să repetăm: România este la coada Europei în ceea ce priveşte reciclarea. Nu e bine deloc aşa că orice pas făcut în acest sens este bun şi important. Iar instituţiile de cultură pot face asta. Exemplul de azi vine de la Iaşi. Cinci muzee din oraş oferă intrare gratuită pentru vizitatorii care aduc cu ei materiale reciclabile.
De Clara Mihociu la 08.06.2023, 12:48Dacă îmi doresc acum să vizitez Casa Muzeelor, aici sunt 5 muzee diferite, ar trebui să scot din buzunar cinci lei pentru un singur muzeu şi 15 lei dacă vreau să le vizitez pe toate cinci. Însă, într-adevăr, zilele acestea pot face acest lucru fără să scot niciun leu din buzunar.
De câte materiale e nevoie pentru un bilet gratuit la muzeu
Tot ce trebuie să fac este să aduc cât mai multe materiale reciclabile, vorbim despre plastic, sticlă, metal sau doze în special. Trebuie să aducem câte cinci astfel de materiale reciclabile, să le punem în locurile special amenajate la intrarea în muzeu, după care, în loc să mergem să plătim, vom primi bilete gratuite pentru muzeu.
Cinci astfel de materiale reciclabile ne vor ajuta să vizităm un singur muzeu, dacă vrem să le vizităm gratuit pe toate cele cinci vom fi nevoiţi să aducem 15 materiale bune de reciclat şi ne putem bucura de vizita la muzeu. Pe lângă Casa Muzeelor şi Casa Dosoftei şi Casa Pogor pot fi vizitate în acelaşi mod. Ideea este să crească procentajul reciclării pe judeţ, în momentul acesta suntem la 50%.