Antena LIVE

Curs valutar

La Lipniţa s-a deschis un nou punct de trecere al frontierei cu Bulgaria. Localnicii nu au însă apă curentă sau canalizare

Judeţul Constanţa are un nou punct de trecere a frontiere cu Bulgaria! A fost inaugurat chiar astăzi de premierul Tudose şi omologul bulgar.

De la 03.10.2017, 17:46
WhatsApp
Vezi și:

Judeţul Constanţa are un nou punct de trecere a frontiere cu Bulgaria! A fost inaugurat chiar astăzi de premierul Tudose şi omologul bulgar. Locuitorii din zonă spun că noul punct de trecere nu le face viaţa nici mai frumoasă, nici mai uşoară. Cei mai mulţi dintre ei nu au nici apă şi nici canalizare. 

Lipniţa-Kainargea. Un nou punct de trecere a frontierei, inaugurat cu fast chiar astăzi. Asta după ce lucrările au durat mai bine de 4 ani, iar cheltuielile au ajuns la 6 milioane de euro. Bani folosiţi pentru 17 kilometri de drum. 

O graniţă care aduce câteva beneficii pentru cei care locuiesc în zonă. "Suntem prieteni cu bulgarii. Ne e mai uşor. E mai aproape decât la Băneasa, ca să ne facem piaţa, sunt spitale în Bulgaria. Suntem liberi să mergem oriunde vrem.  Ne aduc lemne mai ieftine, ei vin, ne iau struguri de la noi, mai mult." 

Sunt liberi să circule, doar că cei mai mulţi nu prea au motive să o facă: "Cu ce ne ajută? Pe mine, cu nimic. Ce să vindem? N-avem ce să vindem."

Pe acelaşi subiect

Şi, în afară de o şosea asfaltată, punctul de frontieră nu schimbă cu nimic realitatea locuitorilor din comuna Lipniţa. Nu le aduce apă, canalizare şi nici condiţii mai bune de trai. 

-Deci apă spuneţi că n-aveţi aici, aşa-i? 

-Noi avem prin fântâna de la care aducem noi, de la vale, prin pompă. Deci nu avem apă curentă. N-avem condiţii pentru toaletă, cum e la oraş. Asta, din câte am înţeles că vor să facă. 

În plus, localnicii se plâng încă de pe acum de circulaţia de pe drumul transfrontalier. 

-Pe noi cu ce ne ajută? Staţi, că deocamdată pe noi ne încurcă cu copiii, că trec cu viteză maşinile şi cam e pericol pentru copii. Aici nu e nicio limită de viteză, ei nu se uită cum trec maşinile. Şi stai cu ochii pe copil tot timpul. 

Noul punct de trecere a frontierei Lipniţa - Kainargea se afla între cel de la Călăraşi-Silistra şi trecerea graniţei cu Bulgaria de la Negru Vodă. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator16 constanta frontiera premier tudose observator stirile antena 1
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024