La Cluj, pregătirile pentru vizita lui Moş Nicolae a început mai devreme
De la cei mai mici până la cei mai mari, copiii aşteaptă vizita lui Moş Nicolae. La Cluj, pregătirile au început mai devreme, într-un atelier de pictură. Între două reprize de joacă, fetiţe şi băieţi au pregătit surprize pentru moşul care le va umple ghetuţele cu daruri.
De Redactia Observator la 05.12.2018, 17:30- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
De la cei mai mici până la cei mai mari, copiii aşteaptă vizita lui Moş Nicolae. La Cluj, pregătirile au început mai devreme, într-un atelier de pictură. Între două reprize de joacă, fetiţe şi băieţi au pregătit surprize pentru moşul care le va umple ghetuţele cu daruri.
Prilej de relaxare şi pentru părinţi, atelierul de pictură pentru cei mai mici copii a strâns peste 30 de prichindei. Unii dintre ei nu au învăţat încă să meargă, dar asta nu i-a împiedicat să cucerească locul de joacă.
După ce au descoperit toate jucăriile, copiii au trecut la activităţi mai serioase. Cu ajutorul părinţilor, fiecare a pictat cu pensula sau cu degetul o imagine a lui Moş Nicolae.
În timp ce pictau, copii au ascultat şi povestea lui Moş Nicolae care va trece la noapte să umple cu jucării şi dulciuri ghetele copiilor cuminţi.
Manuela Olteanu, organizator: A fost un atelier special de Sfântul Nicolae. Cu cat copii sunt expuşi mai repede la artă cu atât este mai bine pentru ei. Pentru că atelierele pentru bebelusi nu sunt doar de pictură sunt si dezvoltare a motricităţii fine sunt de socializare
Participarea la atelierul de pictură pentru bebeluşi l-a costat pe fiecare părinte 30 de lei. Pentru că este ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, la final, toţi copiii au primit cadouri.