Lăutarii care au cucerit lumea
Au învăţat tainele muzicii şi dansului tradiţionale ţigăneşti din copilărie şi, din sătucul cu uliţe prăfuite şi case de lut, au cântat pe cele mai mari scene ale lumii. Dar faima nu i-a schimbat. Deşi au încântat spectatori de pe trei continente, de fiecare dată se întorc în satul lor uitat.
De Redactia Observator la 21.11.2014, 20:17- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Au învăţat tainele muzicii şi dansului tradiţionale ţigăneşti din copilărie şi, din sătucul cu uliţe prăfuite şi case de lut, au cântat pe cele mai mari scene ale lumii. Dar faima nu i-a schimbat. Deşi au încântat spectatori de pe trei continente, de fiecare dată se întorc în satul lor uitat.
Oriunde în lume i-a purtat soarta şi talentul, tot aici s-au întors. În casele de pământ şi pe uliţele neasfaltate ale Ceauşului. Au cântat pe mai multe scene şi în faţa a mai multor spectatori decât visează unele vedete ale zilelor noastre. Dar aleg să rămână modeşti.
Lăutari din tată-n fiu, membrii trupei Szaszcsavas au plecat să cucerească lumea în anii grei ai comunismului. Un impresar le-a văzut talentul şi le-a bătut la poartă. De atunci, lumea întreagă le-a fost scenă.
Peste hotare sunt cunoscuţi şi apreciaţi. Au jucat deja în două filme, iar olandezii chiar organizează excursii pentru ca fanii să-i poată cunoaşte şi asculta pe viu. În România sunt aproape necunoscuţi. Aici, sunt doar o trupă de familie. Iar liderul este domnul Alexandru, decanul de vârstă. Şi posesorul unei adevărate comori.