Localitatea executată silit de o firmă care i-a vândut lămpi la prețuri uriașe. Oamenii, lăsați și fără dispensar și farmacie
Într-o localitate din Caraș-Severin, viața bate filmul. Comunitatea poate rămâne fără caminul cultural, casa parohială, stația de epurare, centrul de informare turistică și chiar dispensarul și farmacia. Bunurile primăriei din Ciclova Română au fost scoase la licitație. Administrația locală a fost executată silit de o firmă de la care a cumpărat 200 de lampi stradale, care zac de doi ani în cutii.
De Iulia Pop la 15.07.2022, 20:35Dănuț Mislea e medic la Ciclova Română de 30 de ani şi lucrează la dispensarul care funcţionează în blocul executat silit.
Dănuț Mislea, medic: Acești oameni vor sta sub nuc.
Reporter: De ce vor sta sub nuc?
Dănuț Mislea, medic: Pentru că ne scot în drum!
- România, la extreme: La doar 80 de kilometri depărtare, unii gorjeni au apă cu porţia, alţii au liber să-şi...
- Soluţia primarilor de a opri iluminatul pentru a face economie împarte localnicii în două tabere: ''Când o să...
- Satul din România unde localnicii s-au rugat să plouă şi "minunea" s-a înfăptuit. O procesiune religioasă ar...
Dănuț Mislea, medic: Ați mai auzit de o așa situație?
Reporter: N-am mai auzit, dar la noi orice e posibil.
Cătălin Golu, primarul comunei: Unde este un dispensar, o farmacie, un cabinet stomatologic şi un centrul comercial la parter, iar la etaj avem patru apartamente.
Oamenii din comuna Ciclova Română sunt revoltaţi
- Niciunde în lumea asta ce poate să fie mai rău decât să vinzi bunurile comunitățtii din sat?!
- S-au facut numai șmecherii.
- Nu știu cum s-a putut face treaba asta.
Primăria din comuna Ciclova Română a rămas şi fără alte clădiri, printre care căminul cultural şi casa parohială. Necazul vine după ce instituţia a fost executată silit de o firmă de la care a cumpărat lămpi pentru iluminatul stradal acum doi ani.
Iulia Pop, reporter Observator: 850 de lei a plătit fosta administrație pentru fiecare corp de iluminat. Sunt 200 în total, de puteri diferite, unele de 50, altele de 30 de watti. Pe internet, același produs în găsim la maximum 140 de lei.
Culmea, lămpile n-au fost montate vreodată
În total, contractul a fost de 150.000 de lei, cu penalităţi de 2% pentru fiecare zi de întarziere şi dobânzi usturătoare pentru mica administraţie locală. Noul edil spune că nici măcar nu ştia de datorie până nu s-a trezit cu un telefon. A căutat contractul şi surpriză:
Cătălin Golu, primarul comunei: Nu este înregistrat, nu are viza CFP, nu este bugetat în bugetul local, nu îndeplinește nicio lege sau niciun articol din legea achizițiilor publice.
Pe contract este însă o semnătură: cea a fostului primar, care e acum în închisoare pentru o fraudă cu fonduri europene. Aşa că noul edil n-a avut încotro decât să se judece cu vânzătorul. Primul termen a fost în 2020, la judecătoria Oraviţa. Magistraţii de acolo au calculat, la solicitarea firmei, penalităţile şi dobanzile acumulate și asa s-a ajuns la 2,5 milioane de lei.
Culmea, la câteva ore după ce primăria a fost executată silită, contractul a fost anulat de Tribunalul din Caraş-Severin. Primarul speră acum ca instanţa să nu mai întoarcă decizia iar bunurile să râmână în proprietatea administraţiei locale.