Antena LIVE

Curs valutar

Avertismentul medicilor legat de pâinea şi produsele de patiserie congelate

Covrigi aburinzi, pateuri fierbinti sau pâine bine coaptă ca la mama acasă. Par cât se poate de proaspete, iar mirosul lor ademeneşte zilnic sute de cumpărători. Însă unele stau cu lunile în congelator.

De la 19.01.2017, 20:54
WhatsApp
Vezi și:

Covrigi aburinzi, pateuri fierbinti sau pâine bine coaptă ca la mama acasă. Par cât se poate de proaspete, iar mirosul lor ademeneşte zilnic sute de cumpărători. Însă unele stau cu lunile în congelator.

În fabricile de pâine se munceşte zi şi noapte pentru ca pâinea caldă să nu lipsească de pe rafturile magazinelor. Aluatul se frământă şi în secţia de patiserie.

Prea puţine sunt, însă, produsele de patiserie făcute din aluat proaspăt. Mai bine de jumătate sunt, de fapt, aluat congelat, spun reprezentanţii industriei, pe care comercianţii îl importă.

-A început să se dezvolte acest import de pâine şi produse congelate, aluaturi congelate.  Este o cantitate care trebuie luată în calcul serios pentru că ea a crescut de la an la an şi are această tendinţă de creştere. Ea fiind congelată şi precoaptă şi coaptă din nou are nişte probleme din punct de vedere al valabilităţii. 

Pe acelaşi subiect

În jurul acestei industrii sunt câştiguri de milioane. Iar consumatorii preferă să facă o economie de 50 de bani şi să cumpere o franzelă din aluat congelat care ar putea aduce cu ea probleme de sănătate.  

-În primul rând conţine foarte mult sodiu acest aluat congelat. Sodiul este dăunător în sfera cardiacă. Mai conţine şi o serie mai mare de E-uri, acidifianţi, de agenţi de înălbire, care distrug factorii nutritivi care ar exista în produsul acela. 

Printre ingredientele aluatului congelat se găsesc şi alţi compuşi care pot afecta sănătatea. Atenţionările medicilor nu sunt, însă, o piedică pentru cei care pot servi o masă rapidă în oraş.

Românii sunt cei mai mari consumatori de pâine din Europa. Anual, consumăm 1,8 milioane de pâine iar statisticile spun că o treime din această cantitate este făcută din aluat congelat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

congelate observator panificatie social stirile antena 1
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024