Mașini de epocă, față-n față cu autoturismele electrice la Sibiu
La Sibiu, maşinile de epocă au stat faţă în faţă cu cele electrice. Vehiculele spectaculoase au defilat prin centrul oraşului, întorcând privirile pasionaţilor auto.
De Andrei Naiţă la 21.08.2020, 11:22- Cei aflaţi în cursă vor străbate şi Transfăgărăşanul cu peisajele sale spectaculoase.
- Startul se va da sâmbătă.
Toate maşinile se vor alinia, însă, la linia de start, pe Transfăgărăşan, pentru a face deliciul spectatorilor.
Autoturisme considerate revoluţionare în această perioadă, alături de maşini de epocă, vechi de zeci de ani, vor porni împreună pe un traseu de peste 400 de kilometri, într-o competiţie automobilistică istorică. Şoferii vor fi purtaţi prin cele mai frumoase locuri din judeţul Sibiu, precum Biertan, Păltiniş, Poiana Sibiului.
Cei aflaţi în cursă vor străbate şi Transfăgărăşanul cu peisajele sale spectaculoase. Startul se va da sâmbătă. Până atunci, însă, pasionaţii de maşini pot admira vehiculele în piaţa din centrul Sibiului.
Berti Panaiot, organizator: Avem foarte multe astfel de maşini la start, dar este şi un festival dedicat maşinilor electrice, pentru că în acest an avem un număr record.
Mai exact 25 de maşini electrice, pregătite să îi reprezinte pe cei mai cunoscuţi producători auto.
Organizatorii au dorit să promoveze acest tip de mobilitate, pentru că o maşină electrică este mai silenţioasă, mai economică şi, în plus, nu poluează.
Participant: Fără probleme arată că se poate să se folosească maşinile electrice în România şi tot experimentul de la Sibiu, cu două zile de competiţii, e iarăşi o demonstraţie foarte puternică că maşinile electrice pot fi folosite.
Maşinile de epocă au rămas, însă, principala atracţie. Cel mai vechi autovehicul are peste 90 de ani.
Concursul dedicat maşinilor de epocă şi autoturismelor electrice se va încheia duminică în Piaţa Mică din Sibiu, cu festivitatea de premiere a câştigătorilor.