Antena LIVE

Curs valutar

Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile, menținându-se măsurile impuse și până acum

De mâine, starea de alertă se va prelungi cu încă 30 zile. Practic, suntem de trei luni "în alertă" după alte două luni de stare de urgenţă. Ne aşteptam, totuşi, ca la mijlocul lunii iulie să avem parte de mai multe relaxări, însă nu va fi aşa. Măsurile în vigoare până acum se vor menţine pentru cel puțin încă o lună. 

De la 16.07.2020, 21:06
WhatsApp
Vezi și:

Regulile ce trebuie respectate de mâine nu sunt noi, însă exerienţa ultimelor zile ne arată că mulţi poate le-au uitat. Purtarea măştii va fi în continuare obligatorie în spaţiile închise, în magazine, în mijloacele de transport în comun, dar şi la muncă. 

Încă o lună vor fi interzise adunările publice, mitingurile sau evenimentele publice în spaţii închise. Nu vom putea face sport în grupuri mai mari de 10 persoane, iar la evenimentele private, precum aniversările spre exemplu, pot participa 20 de invitaţi dacă se ţin în interior şi maxim 50 dacă se organizează afară. 

Sunt permise, în schimb, cu respectarea regulilor sanitare şi de distanţare fizică, slujbele, competiţiile sportive fără spectatori sau evenimente culturale în aer liber cu maximum 500 participanţi care trebuie musai să stea pe scaune, la o distanţă de doi metri unul de celălalt. 

În spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne, emis în temeiul art. 13 şi art. 71 alin. din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare. 

Francesca Simionescu
stare alerta stare urgenta coronavirus masuri restrictii masca protectie
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024