Antena LIVE

Curs valutar

Medicii din România, măcinați de epuizare. Peste jumătate dintre doctorii din Capitală consultă 20 de pacienţi pe zi

Birocraţia, salariile prea mici şi suprasolicitarea emoţională îi fac pe medici să ajungă la epuizare. Mai mult de jumătate dintre doctorii din Capitală lucrează peste 40 de ore pe săptămână şi consultă mai bine de 20 de pacienţi pe zi.

De la 17.09.2017, 03:41
WhatsApp
Vezi și:

Birocraţia, salariile prea mici şi suprasolicitarea emoţională îi fac pe medici să ajungă la epuizare. Mai mult de jumătate dintre doctorii din Capitală lucrează peste 40 de ore pe săptămână şi consultă mai bine de 20 de pacienţi pe zi.

Silvia Nică este medic de mai bine de 20 de ani, iar acum conduce camera de gardă a Spitalului Universitar din Bucureşti. Vede peste 50 de pacienţi într-o zi, iar oboseala şi stresul au ajuns pentru ea un mod de viaţă.

dr SILVIA NICA, medic şef UPU Spitalul Universitar din Bucureşti:

Mi s-a spus de mult ori de catre apartinatori ca au obosit doar uitandu-se la agitatia care exista de multe ori aici.

Pe acelaşi subiect

Totuşi, medicul nu şi-ar schimba meseria pentru nimic în lume. Şi-ar dori însă un sistem medical mai puţin obosit decât doctorii din el.

dr SILVIA NICA, medic şef UPU Spitalul Universitar din Bucureşti:

Cum ma simt dupa garda? Epuizata, e nevoie de cateva zile pentru a recupera oboseala de dupa o garda.

Se numeşte sindromul burnout sau sindromul epuizării profesionale, care reprezintă o stare de suprasolicitare, şi fizică, dar şi psihică. Iar motivele sunt multe.

Primul este birocraţia din sistemul supraîncărcat, apoi sunt salariile mici şi la toate acestea se mai adaugă şi unele probleme cu pacienţii.

ADRIANA MIHĂLAŞ, medic de familie:

În momentul în care eşti nevoit să te ridici sa consulti realizezi ca nu ai timp şi te deranjrează că trebuie sa iei o tensiune. Nu ai timp pentru că treibuie sa completezi, eu am pe masa trei calculatoare.

Epuizarea poate duce la greşeli în actul medical.

Cătălina Poiana, preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti:

Medicul nu se mai poate concentra, nu poate sa dea ce e mai bun din el, uneori ziua este excesiva, odihna din timpul nopţii insuficientă si toate aceste elemente il fac sa fie nemultumit de face si nu da tot ce poate in relatia cu pacientul.

Medicii din Capitală spun că lucrează în medie 43 de ore pe săptămână şi consultă 20 de pacienţi într-o zi. Mai bine de un sfert dintre ei au două locuri de muncă, iar alţii câte trei sau chiar patru joburi în spitale diferite. Totul - pentru a putea merge acasă, la sfârşit de lună, cu o leafă bună.

Statisticile arată că medicii români, mai ales cei din spitalele mari, sunt mult mai obosiţi şi stresaţi decât colegii lor din Anglia, Franţa sau Germania.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend19 medic romania epuizare suprasolicitare
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025