Antena LIVE

Curs valutar

Întâlnire emoţionantă între primul medic din România care face intervenţii chirurgicale intrauterine şi copiii salvaţi de el

Au fost la un pas de moarte, dar un medic care a crezut în imposibil i-a salvat. Primul dintre cei care au îndrăznit să facă în România operaţii intrauterine.

De la 12.02.2019, 20:52
WhatsApp
Vezi și:

Au fost la un pas de moarte, dar un medic care a crezut în imposibil i-a salvat. Primul dintre cei care au îndrăznit să facă în România operaţii intrauterine. Ca un semn de mulţumire, mai mulţi părinţi au organizat o întâlnire emoţionantă între copiii, acum la grădiniţă sau la şcoală, şi medicul care le-a dat șansa să se bucure de o viaţă normală. 

Ian are aproape trei luni. Acum e un băieţel zdravăn. Când a venit pe lume nu cântărea mai mult de un kilogram şi jumătate. 

S-a născut prematur, dar sănătos. Nu fără peripeţii. Mama lui a aflat că e bolnav, chiar în mijlocul sarcinii: "Medicul care a făcut morfologia spunea că are hernie diafragmatică şi desigur că e foarte grav şi chiar ne-a recomandat să facem întrerupere de sarcină."

Printr-o minune, Cristina a ajuns la medicul despre care doar auzise că i-ar putea salva băieţelul. Primul medic din România care a realizat intervenţii intrauterine. Diagnosticul iniţial era fals, fătul avea anemie. O transfuzie intrauterină i-a salvat viaţa: "Acum, uitaţi-l ce energie, putere de plâns are."

Pe acelaşi subiect

O viaţă pierdută l-a determinat pe Hadi Rahimian să salveze alte 170, în ultimii cinci ani. Hadi Rahimian, medic primar materno-fetală: "Am avut un caz pe care nu am reuşit să-l salvez. Era o simplă transfuzie uterină pe care trebuia s-o facem în România şi n-am găsit pe nimeni s-o facă."

Printre primele cazuri operate a fost şi Larissa. Încă din burtica mamei, fetiţa avea o acumulare de lichid în plămâni: "Este persoana care mi-a dat încredere, când absolut totul era la pământ pentru noi." Larissa are acum 5 ani şi este plină de viaţă. Acum, ea şi alţi copii salvaţi, înainte de naştere, au vrut să-şi întâlnească salvatorul.

Din păcate, în ţară sunt puţini medici pregătiţi să facă astfel de intervenţii şi doar în clinici private. Statul român nu a investit în acest sens. 

În ţările dezvoltate, chirurgia intrauterină se practică cu succes de mai bine de 10 ani. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

medic observator observatorweekend19 operatii social stirile antena 1
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025