Dramă în familia Stoica! Lacrimi şi durere în faţa judecătorilor
Meme Stoica a plâns astăzi în faţa judecătorilor. Iar fata lui, Teodora, aproape că s-a aruncat pe jos, după ce a încercat să treacă de jandarmi şi să-şi îmbrăţişeze tatăl
De Redactia Observator la 23.05.2014, 20:05Meme Stoica a plâns astăzi în faţa judecătorilor. Iar fata lui, Teodora, aproape că s-a aruncat pe jos, după ce a încercat să treacă de jandarmi şi să-şi îmbrăţişeze tatăl
În pas alergător l-au dus gardienii pe Mihai Stoica în sala de judecată. La costum, Meme şi-a pledat cauza până a dat cu ochii de fiica lui şi de prieteni. Dar fostul manager al Stelei a plâns. Şi s-a plâns instanţei.
"Ştiu că justiţia nu are o latură umană, dar înţelegi că această condamnare a mea condamnă familia. Trăia în exclusivitate din câştigurile mele, acum trăieşte din pensiile bunicilor". A fost clipa în care fata lui Meme, Teodora, a izbucnit în hohote. A încercat apoi să treacă de jandarmi şi să ajungă la el, şi s-a împiedicat.
Înainte să se întoarcă la Rahova, Meme le-a spus judecătorilor că s-a apucat să studieze dreptul în celulă. "Sunt destul de bine pregătit. Am fost condamnat fără să se ceară. Curtea de Apel a sfidat practic CEDO. Cred că a fost rea-credinţă".
Şi a anunţat că se va plânge Curţii Europene. Astăzi de dimineaţă, steliştii nu i-au mai făcut galerie lui Meme. Diseara au o finală de jucat - Cupa României. I-a ţinut pumnii însă un stelist mai vechi.
Abia peste o săptămâna Meme află ce planuri îşi poate face. De mai bine de două luni, împarte o celulă la închisoare cu Gică Popescu şi George Copos, şi ei condamnaţi în Dosarul Transferurilor. Au rămas la regim închis de detenţie. Victor Becali şi Cristi Borcea sunt norocoşi. Au obţinut regim semideschis şi s-au întors la Poarta Albă. Vor să iasă la muncă la Academia lui Gheorghe Hagi.