Concediile s-au terminat, iar oamenii au revenit la obiceiurile sănătoase. Parcurile şi terenurile de fotbal sunt pline
Aşa că, odată cu întoarcerea la serviciu, oamenii au revenit şi la obiceiurile sănătoare: sportul şi dieta echilibrată. Pentru că vremea este încă bună, mulţi fac mişcare în aer liber, în consecinţă parcurile şi terenurile de fotbal sau de tenis sunt pline.
De Redactia Observator la 04.09.2018, 17:32Aşa că, odată cu întoarcerea la serviciu, oamenii au revenit şi la obiceiurile sănătoare: sportul şi dieta echilibrată. Pentru că vremea este încă bună, mulţi fac mişcare în aer liber, în consecinţă parcurile şi terenurile de fotbal sau de tenis sunt pline.
În parcul din Targu Mures, acolo unde sunt instalate aparate speciale, unii fac abdomene sau exerciţii pentru muşchii braţelor, în timp ce alţii pedalează de zor.
Cei care vor să ajungă mai repede la o formă fizică de invidiat preferă sala de forţă. Aici, exerciţiile se fac sub supravegherea unui antrenor.
La sală, rezultatele apar în timp şi doar dacă efortul este susţinut. E nevoie cel puţin trei reprize de antrenament, de câte o oră, în fiecare săptămână.