Antena LIVE

Curs valutar

Video

"Nu avem voie să vorbim". Întârzieri de 7 ore la trenurile spre Timişoara. Călătorii au dormit în gări şi vagoane, angajaţii ridică din umeri

Patru trenuri de călători au fost blocate noaptea trecută, între gările Drobeta-Turnu Severin și Orșova, din cauza unei pene de curent. 800 de călători au fost nevoiţi să aştepte ore în şir, în gări, fără ca nimeni să le dea vreo explicaţie sau să le spună dacă vor mai pleca şi mai ales când. 

De la 29.07.2022, 13:42
WhatsApp
Vezi și:

Nici noi nu ştim foarte multe amănunte şi nu avem voie să vorbim

Numărul minutelor de întârziere continuă să crească. Trenul care circulă pe ruta Constanţa-Timişoara are o întârziere de 437 de minute.

O astfel de întârziere înregistrează şi trenul dinspre Mangalia, dar şi trenul care vine de la Bucureşti şi merge mai departe spre Budapesta. 

Sunt oameni care stau de aproape 8 ore în tren. Spre exemplu, garnitura care a plecat de la Mangalia ieri la ora 18 va ajunge la Timişoara abia după ora 15:30.

Două garnituri au aşteptat toată noaptea în gara din Drobeta Turnu-Severin şi încă una la Orşova, totul după ce traficul feroviar în judeţul Caraş-Severin a fost paralizat din cauza faptului că un tren de marfă a rupt linia de înaltă tensiune şi s-a oprit în câmp. 

Iulia Pop

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc. ...

trenuri intarziere calatori cale ferata orsova timisoara
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024