O nouă familie pentru doi pui de lup
Doi pui de lup cenuşiu în vârstă de două luni şi jumătate au ieşit, pentru prima dată, în public la un centru zoologic din statul american Carolina de Nord
De Redactia Observator la 19.07.2014, 09:38Doi pui de lup cenuşiu în vârstă de două luni şi jumătate au ieşit, pentru prima dată, în public la un centru zoologic din statul american Carolina de Nord
Cei doi provin din statul Montana şi, după o lună de carantină, au fost prezentaţi lupoaicei găzduite de mai mulţi ani, de centru, care le va fi mamă adoptivă de acum încolo. Întâlnirea a decurs foarte bine, iar lupoaica a început, deja, să supravegheze, atentă, joaca puilor.