O tânără din Braşov, mutilată cu acid de fostul iubit, luptă cu discriminarea
Mutilată de fostul partener de viaţă la doar 35 de ani, o tânără din Braşov luptă acum cu prejudecăţile şi discriminarea. Medicii i-au tăiat pensia de invaliditate pe motiv că e aptă să muncească, deşi a fost arsă cu acid pe faţă
De Redactia Observator la 27.02.2015, 19:51Mutilată de fostul partener de viaţă la doar 35 de ani, o tânără din Braşov luptă acum cu prejudecăţile şi discriminarea. Medicii i-au tăiat pensia de invaliditate pe motiv că e aptă să muncească, deşi a fost arsă cu acid pe faţă
Alexe Marşavela este cel care a desfigurat-o în vara anului 2013, în timp ce Alina se întorcea de la serviciu, cu acid. Arsurile au fost atât de grave încât Alina a stat trei zile în comă.
A rezistat însă de dragul copiilor, Iulian şi Răzvan. Unul de 10, altul de 14 ani. Un an, Alina a primit 350 de lei, pe lună, pensie de invaliditate. La reevaluare pensia i-a fost tăiată.
Deşi medicul a considerat că Alina poate munci, nimeni nu o angajează. Nu vrea milă. Ci o viaţă normală.
Singurul ei venit este alocaţia celor doi copii. 84 de lei pe lună. Alina are nevoie de operaţii de reconstrucţie. Dar nu are bani. Iar teroarea nu s-a sfârşit. Agresorul ei, condamnat la 10 ani de închisoare o sună încă.
Înainte să fie mutilată, Alina a depus la poliţie, nenumărate plângeri împotriva lui. Dar, degeaba.
Statisticile arată că în fiecare zi, 30 de femei sunt bătute de partener, în România. Anual peste 12.000 de femei cad victime violenţei conjugale. 200 dintre ele, sunt ucise.