Antena LIVE

Curs valutar

Oamenii din 25 de localități rămân fără acces la tren

De la 1 ianuarie 2021, şuieratul nu se va mai auzi în Gara Brad. Vestea i-a întristat pe brădeni și locuitorii Țării Zarandului care fac naveta spre Arad. Unii călătoresc cu trenul de zeci de ani şi vor fi nevoiţi ca, peste nici 3 luni, să-şi găsească alte mijloace de transport.

De la 16.10.2020, 11:05
WhatsApp
Vezi și:

25 de localităţi vor rămâne, astfel, fără nicio legătură feroviară. La aflarea veştii, primarul din Brad a trimis memorii atât la Guvernul României şi Ministerul Transporturilor, cât şi la celelelte autorităţi responsabile. Spune că dacă nu se revine asupra deciziei, va ieşi cu oamenii în stradă.

Florin Cazacu, primar Brad: Este o rută care asigură transportul brădenilor şi a tuturor locuitorilor din Zona Ineu către Municipiul Brad. Avem o experienţă nefericită când, în 1997, calea ferata Deva-Brad a fost afectată de o alunecare de teren--şi acea cale ferată a fost vândută la fier vechi. S-ar putea întâmpla acelaşi lucru şi cu această cale ferată. O cale ferată veche de peste 100 de ani.

Şi angajaţii operatorului de transport feroviar sunt supăraţi.

Timiş Flavius, mecanic tren: E o pierdere că sunt atâţia navetişti, sunt mulţi copii care merg la şcoală, sunt mulţi care au abonamente.

Trei trenuri ale unui operator privat asigurau circulaţia pe această rută. Însă compania a anunţat că nu mai are personal calificat pentru a menţine trenurile în funcţiune. În plus, încasările au fost afectate grav de pandemie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

mijloc de transport oameni observator06 tren
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024