Opt morți cu infecţii intraspitaliceşti, nicio anchetă serioasă făcută de Ministerul Sănătăţii
De la câţi morţi în acelaşi spital porneşte o anchetă? "7 morţi sunt prea mulţi". "Dacă erau 13 morţi din cauza infecţiilor nosocomiale se lăsa cu demiteri".
De Iulia Pop la 31.03.2021, 21:43Sunt declaraţiile care ar fi trebuit să pornească o anchetă de amploare la spitalul din Timişoara, la secţia de mari arşi, după ce Observator a arătat că 8 dintre cei care au murit acolo sufereau de infecţii intraspitaliceşti.
Doar că ancheta ba este, ba nu este. Depinde când şi pe cine întrebi. Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu se contrazice în propriile declaraţii şi, în realitate, moartea a opt oameni nu a mişcat pe nimeni şi nimic.
Morţii nimănui
Opt. Opt persoane care au decedat, la spitalul din Timişoara. Cu toţii, aveau bacterii intraspitalcieşti. Opt morţi. Ai nimănui.
Observator a arătat în exclusivitate fişele medicale ale unor pacienţi. Mare parte dintre ei aveau hemoculturi negative la internare, pozitive după câteva zile. Adică, scrie negru pe alb că s-au infectat în spital.
Spitalul spune că a raportat nosocomialele si a facut dezinfectii conform legii. INSP spune că la el nu au ajuns raportările. DSP nu răspunde. Din cei 13 pacienţi decedaţi anul acesta, 8 aveau infecţii asociate actului medical. Spitalul recunoaşte 12 decese şi 6 infecţii şi spune că nu bacteriile au fost principala cauză a decesului. Familiile nu au primit încă actele medicale ale victimelor.
Datele transmise de spital la minister sunt altele decât cele pe care le-a arătat Observator cu documente din interiorul spitalului. Povestea morţilor nimănui a stârnit o avalanşă. Doar de declaraţii. Declaraţii care, de la zi la zi, ba chiar de la oră la oră, sunt diferite.
Raul Pătraşcu, manager Spitalul Judeţean Timişoara: "Dacă erau 13, nu aveam această discuţie acum, vorbeam de demiteri ale personalului de acolo. Păi şi la 7 nu?"
Bâlbâieli de la Ministerul Sănătăţii
Investigăm la Ministerul Sănătăţii ce s-a întâmplat la Timişoara. Voiculescu: "Nu e nicio anchetă la Timişoara dacă vorbim de ce s-a întâmplat în spital". Abia marţi Ministerul Sănătăţii a dat explicaţii în faţa presei pentru morţii de la Timişoara.
Pacienţi aşa cum aţi fost informaţi şi dvs. 12 pacienţi au decedat la Timişoara din 28 internaţi. 6 dintre ei prezentau infecţii asociate actului medical. Cine ştie nu vorbeşte. Iar cine vorbeşte nu ştie tot.
Întrebat din nou astăzi, Ministrul Vlad Voiculescu spune că are încredere în datele primite. "Morţi mi se pare prea mult e cu siguranţă necesar să verificăm ce s-a întâmplat acolo.
- Noi avem documente care arată că sunt 8 morţi. Iertaţi-mă nu pot să mă pronunţ asupra unor documente pe care nu le am văzut.
- Şi totuşi eset o anchetă acolo?
De câteva zile încerc sa aflu ce s-a întâmplat cu pacienţii mari arşi din clinica Casa Austria. Am văzut cu ochii mei documente medicale care se bat cap în cap cu versiunea oficială pe care spitalul mi-a trimis-o atât mie, cât şi Ministerului Sănătăţii. Orice încercare de dialog cu cei care ar fi putut să îmi raspundă la întrebari a fost, până acum, un eşec.