În România, unii medici de familie îşi vând pacienţii cu cel puţin 1.000 de euro bucata
Medic tânăr, cumpăr pacienţi. Aşa s-ar traduce anunţurile prin care doctorii de familie, la început de drum, chiar iau asiguraţi ca să-şi poată face un cabinet. Normele cer 800 de pacienţi, dar nu permit şi timpul necesar pentru a-i atrage către doctori. Atenţie, vom ataca vânzările de pacienţi, anunţă asociaţiile care luptă pentru drepturile lor. În timp ce reprezentanţii medicilor le transmit celor tineri să-şi înceapă meseria la ţară, unde nu prea există cabinete.
De Redactia Observator la 15.05.2017, 20:56Medic tânăr, cumpăr pacienţi. Aşa s-ar traduce anunţurile prin care doctorii de familie, la început de drum, chiar iau asiguraţi ca să-şi poată face un cabinet. Normele cer 800 de pacienţi, dar nu permit şi timpul necesar pentru a-i atrage către doctori. Atenţie, vom ataca vânzările de pacienţi, anunţă asociaţiile care luptă pentru drepturile lor. În timp ce reprezentanţii medicilor le transmit celor tineri să-şi înceapă meseria la ţară, unde nu prea există cabinete.
"La preţul ăsta nu găsiţi, şi cabinet şi de toate. Cu 17.000 de euro nici garsonieră nu găsiţi în Cluj, n-o să găsiţi pacienţi şi..." Aşa se negociază preţul unor pacienţi, chiar de către medicul lor de familie. E un anunţ luat de reporterii Observator de pe un site de profil, unde o listă cu 2.000 de pacienţi se vinde cu aproximativ 20.000 de euro. Din comune, doctorii se mută în zona urbană, pentru mai mulţi asiguraţi, sau îşi schimbă complet meseria.
Zeci de anunţuri apar lunar la nivelul întregii ţări. Tot mai des medicii de familie sunt goniţi de sistem spre o altă meserie sau către străinătate.
Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei nu văd în asta nimic anormal. Vânzarea de praxis, adică de patrimoniu, infrastructură şi pacienţi ai unui cabinet este perfect legală. Cu condiţia ca medicul să anunţe din timp pacientul. Doar că regula nu se respectă tot timpul.
Oamenii sunt şocaţi de o astfel de posibilitate.
Asociaţiile care luptă pentru drepturile pacienţilor vor ataca ordinul emis în 2006, după ce pacienţii au făcut sesizări privind transferul datelor medicale către un alt cabinet, fără acordul lor.