Un vis care rămâne vis, în România: digitalizarea sistemului de învăţământ!
Digitalizarea sistemului de învăţământ românesc înregistrează un eşec. Oficialii au încercat, fără succes, să pună manualele pe CD-uri şi apoi pe stick-uri. Chiar şi aşa, încercările continuă. Profesorii urmează să se alinieze unei directive europene pentru a putea prelua lecţiile şi metodele de învăţare de pe platforme online, disponibile la nivel internaţional. Între timp, însă, în multe şcoli, părinţii sunt nevoiţi să cumpere manuale tipărite la început de an şcolar, pentru că ministerul nu le pune la dispoziţie la timp.

Sistemul de învăţământ românesc încearcă o digitalizare de câţiva ani buni, asta deşi la începutul anului şcolar, nu avem manualele tipărite pe bănci. Prima încercare a fost CD-ul de la sfârşitul cărţilor, apoi stick-ul, pe care trebuia să îl aibă fiecare profesor, dar niciuna dintre metode nu s-a dovedit a fi eficientă.
Iar digitalizare ar uşura munca tuturor. În loc de ghiozdanele care cântăresc uneori şi 10 kilograme, elevii ar avea toate cursurile pe tablete sau stick-uri.
Totuşi, ministerul... perseverează. Oficialii vor să implementeze în şcoli educaţia deschisă. Platforma online ar urma să cuprindă atât biblioteca virtuală, cu manulele digitale, cât şi metode noi de învăţare, cursuri, video-uri pentru elevi, luate din toate ţările europene.
Magdalena Uleiu are 30 de ani vechime. Vrea o schimbare, însă e sceptică. La fel sunt şi elevii. Iar în 70 la sută dintre şcolile din mediul rural nu există laboratoare de informatică. Unele nu sunt racordate la reţeaua de canalizare, iar în altele încălzirea se face cu sobă, pe lemne. În alte state, trecerea a fost treptată şi bine gândită.
Ministrul Educaţiei va revizui programele şcolare şi va urgenta reînnoirea manualelor. Cât despre digitalizare - CD urile nu au funcţionat, stick urile nu sunt gata, dar autorităţile cred că totul merge ca pe roate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰