Senatorii au dat o lovitură DURĂ persoanelor cu handicap şi au votat pentru continuarea unor umilinţe inimaginabile
Senatorii au respins un amendament prin care bolnavii nu ar mai fi obligaţi să se prezinte în faţa comisiilor de evaluare.
De Redactia Observator la 17.10.2017, 16:45Senatorii au respins un amendament prin care bolnavii nu ar mai fi obligaţi să se prezinte în faţa comisiilor de evaluare, ci i-ar fi trimis pe medici la domiciliile lor pentru verificări. Soarta persoanelor cu handicap stă însă în mâna Camerei Deputaţilor care urmează să dea o decizie.
"Orice speranţă mi s-a luat, sunt disperată, nu ştiu... dacă aţi fi în sufletul meu, să vedeţi ce e în sufletul meu, nu ştiu dacă aţi putea rezista.", spune o pacientă. Maria a fost refuzată de la plata îngrijirilor medicale la domiciliu, în urmă cu câteva luni. Deşi are ambele picioare amputate.
Casa i-a răspuns că nu are fonduri: "N-am pe nimeni, am 660 de lei pensie, atât am." Drama ei nu i-a impresionat pe cei de la Casa de Asigurări de Sănătate. Angajaţii au cerut să o vadă pentru a aproba decontarea baniilor pentru operaţii şi tratament: "Ce pot să fac, nu pot să fac nimic, stau acasă că şi-aşa nu pot să mă mişc nicăieri."
Cazul Mariei face parte dintr-un lungul şir al umilinţelor la care sunt supuse personale cu dizabilităţi. La Oradea, bolnavi imobilizaţi la pat au fost duşi cu targa la Casa de Asigurări pentru o adeverinţă. Imaginile l-au revoltat pe premier: "Am văzut nişte imagini înfiorătoare. Persoane cu handicap locomotor aduse, abandonate practic pe un hol, la coadă, la nu ştiu ce comisia a vieţii, care să stabilească nu ştiu ce, sau să le dea nu ştiu ce."
Un deputat PNL a încercat să schimbe legea absurdă pentru oamenii care nu se pot deplasa. Pentru evaluarea periodică, să vină membrii comisiei acasă la pacienţi. "Eu doream ca acele persoane care oricum suferă de boala pe care o au să nu mai sufere stând să aştepte la uşa unei comisii, 3,4,5 ore, sau să vină a doua zi pentru o evaluare şi pentru o boală care, în principiu, nu se poate vindeca.", spune deputatul Claudiu Răcuci.
Deşi parlamentarii păreau dispuşi să dea un vot favorabil iniţiativei, în patru comisii din Senat s-a dat aviz negativ.
Deputaţii sunt cei care vor decide definitiv dacă scenele umilinţelor vor lua sfârşit şi dacă persoanele cu dizabilităţi vor fi evaluate acasă, fără să mai fie nevoie de drumuri inutile pentru prelungirea valabilităţii certificatului de handicap.