Antena LIVE

Curs valutar

Video

Polițiști de la Locală umiliți de un tânăr, în plină stradă, la Galați: "Pac, pac, pac și-am plecat!"

Un bărbat din Galați a fost reținut după ce a umilit doi polițiști de la Poliția Locală, într-o zonă comercială a orașului.

De la 12.06.2021, 12:02
WhatsApp
Vezi și:

Potrivit publicației locale Antidotul, totul s-a întâmplat joi, în jurul orei 15.30, în cartierul Țiglina I. Un tânăr ar fi sunat la poliție după ce ar fi fost agresat de câțiva indivizi, lângă un bar, numai că intervenția inițială a agenților a fost una nu tocmai impresionantă. Polițiștii nu doar că nu au reușit să îl imobilizeze pe unul dintre agresori, ba chiar au părut că se tem. "Pe ce bază pui tu mâna pe mine. Ia mâna de pe mine!", i-a spus tânărul unui agent, înainte de a-i da peste mâini.

Polițiștii de la Locală s-au regrupat

În cele din urmă, polițiștii au decis că individul trebuie totuși reținut și au venit cu ajutoare. În primă fază agenții au luat cu asalt grădina unui bloc, însă și-au dat seama că nu se întâmplă nimic acolo și au schimbat sensul. Unul și-a scăpat spray-ul pe jos, în mijlocul unei intersecții, însă l-a recuperat rapid iar intervenția a continuat în forță. În cele din urmă, agresorul a fost prins chiar de către polițiștii pe care i-a umilit în fața barului.

Pe acelaşi subiect

"La solicitarea unui tânăr, agresat de mai mulți indivizi, polițiștii locali din cadrul Secției nr. 2, având sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă, au intervenit în cursul zilei de astăzi. La scurt timp, oamenii legii au reușit să îi identifice pe cei în cauză, iar pentru că indivizii erau agresivi au fost conduși pentru identificare la Secția 2 Poliție.

În acest caz polițiștii locali au aplicat un număr de patru sancțiuni contravenționale, în sumă de 8.000 de lei. Trei dintre sancțiuni au fost date pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 (“pentru împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice” și „pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”), iar o altă sancțiune a fost aplicată pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Unul dintre cei în cauză, a încălcat regimul carantinei la domiciliu. 

Din cauza comportamentului agresiv, două persoane au fost internate la Spitalul de Psihiatrie “Elisabeta Doamna”. Pentru continuarea cercetărilor, cazul a fost preluat de organele competente", a precizat Aurelia Bogatu Matei, purtător de cuvânt Poliția Locală Galați.

Daniel Murărescu

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...

galati politisti politia locala
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025