Primăvara din februarie. Oamenii au ieșit pe plajă pentru a se bucura de soare, înainte ca vremea mohorâtă să revină
Ultimele zile calendaristice de iarnă au venit cu temperaturi de peste 20 de grade în sudul ţării. A fost aşa de frumos astăzi la mare, că turişii au venit de la câteva sute de kilometri distanţă doar pentru o plimbare pe plajă.
De Andreea Filip la 26.02.2021, 21:05- De mâine, însă, vremea va fi din nou mohorâtă
După câteva zile cu temperaturi scăzute şi coduri de ceaţă, la malul mării au fost 18 grade Celsius şi un soare de primăvară autentică. Motive suficiente pentru turişti să meargă chiar şi câteva ore cu maşina până la Vama Veche.
Vremea frumoasă i-a scos din case şi pe constănţeni.
Ne place foarte mult aici la mare, de asta am venit. Mai ales mirosul primăvăratic, e superb!
Chiar dacă vremea se schimbă zilele următoare, câţiva turişti sunt hotărâţi să rămână pe litoral tot weekendul.
Cel mai dor de Vama Veche le este motocicliștilor, care abia așteaptă noul sezon pentru o porție de adrenalină, dar și pentru un răsărit de soare pe plajă, în acorduri de chitară.
Până atunci, singura muzică se aude din cherhanalele deschise în această perioadă.
Mâine temperatura nu va depăşi 11 grade la mare, iar duminică vor fi cu patru grade mai puţin.