Record naţional la amenzi pentru prostituţie, în Mehedinţi. 25 de femei care-şi vând trupul au de plătit statului 6,2 milioane lei
Cele care îşi vând trupul pe străzi datorează primăriei peste 6 milioane de lei. Banii sunt, însă, doar pe hârtie. Şi asta pentru că femeile de moravuri uşoare nu au de unde să plătească amenzile, dar refuză şi să presteze muncă în folosul comunităţii.
De Redactia Observator la 28.08.2017, 15:10Prostituatele din Drobeta Turnu Severin au doborât recordul naţional la amenzi! Cele care îşi vând trupul pe străzi datorează primăriei peste 6 milioane de lei. Banii sunt, însă, doar pe hârtie. Şi asta pentru că femeile de moravuri uşoare nu au de unde să plătească amenzile, dar refuză şi să presteze muncă în folosul comunităţii.
Amenzile contravenţionale se ridică la cuantumul de 62 de miliarde, transmit reprezentanţii Direcţiei de Taxe şi Impozite din Mehedinţi.
Recordul este deţinut de o femeie care are de plătit statului nu mai puţin de 800 de mii de lei. A primit într-o zi 6 amenzi, adică două de la jandarmi, două de la poliţia municipală, două de la poliţia de frontieră.
Bani de la care autorităţile pot să-şi ia de pe acum rămas bun.
- Trei prostituate din România au doborât un RECORD greu de egalat: 'Nu avem ce să le facem!'
- SEX CU FACTURĂ pentru consumația minimă! CAZ INCREDIBIL de prostituție la un club de STRIPTEASE din Brașov
- Strategie PARŞIVĂ a PROXENEŢILOR de la Iaşi! Cum a convins-o administratorul salonului de MASAJ EROTIC unde se...
MARI MATEESCU, Direcţia de Taxe şi Impozite din Mehedinţi:
Aceste persoane fie nu se prezintă la instanţa de judecată, suspendându-se astfel dosarele sau, deşi au fost transoformate în ore de muncă, acestea nu prestează această activitate.
Şi nici nu pot fi executate silit. Pentru că, în afară de trup, nu mai au niciun bun care ar putea fi confiscat.
MARIUS SCRECIU, primar:
Nu lucrează nicăieri, n-au lucrat şi atunci noi suntem obligaţi ca lunar să avem costuri în plus pentru a verifica şi a putea încasa aceste amenzi.
Aşa se face că, pe lângă faptul că nu-şi primesc banii, autorităţile sunt nevoite chiar să cheltuiască sume importante pentru a ţine evidenţa acestor amenzi. Iar gaura din bugetul local e, pe zi ce trece, tot mai mare.