Râurile din România, pline de gunoaie după topirea zăpezilor
Primăvara nu ne aduce doar peisaje care ne încântă privirea. După ce se topeşte zăpada, ies la iveală şi gunoaiele aruncate la întâmplare. Dimensiunea fenomenului se vede acum în râurile care au fost transformate în gropi de gunoi curgătoare. Debitele au crescut, iar apa spală malurile şi duce odată cu ea şi mizeria mai departe.
De Diana Speretoiu la 05.04.2021, 21:14- Amenzile pentru aruncarea gunoaielor la întâmplare pot ajunge până la 30.000 de lei.
Gunoaie cât vezi cu ochii: PET-uri, haine, încălţămite, anvelope, în locuri care altfel îţi taie repiraţia. De exemplu, în Parcul Național Defileul Jiului, frumusețea peisajelor este umbrită de astfel de imagini. Tot felul de resturi care zac pe marginea Jiului.
Deşi e arie protejată, asta nu împiedică oamenii să arunce gunoiul pe marginea drumului sau direct în apă.
Claudiu Fiu, Asociaţia Pescarilor Gorj: Steguleţele nesimțirii, care apar în aria protejată Defileul Jiului, sunt deșeuri aruncate efectiv la întâmplare în anumite zone, fără niciun fel de control și păsare, fără să-ţi pese unde ajung ele. Se agaţă undeva.
Acţiunile de ecologizare nu au efect. Gunoaiele reapar, iar făptaşii sunt greu de prins. Poluarea din Defileul Jiului e un pericol real pentru oameni, dar şi pentru vidre.
Amenzile pentru aruncarea gunoaielor la întâmplare pot ajunge şi la 30.000 de lei
Marin Şerban, director Parcul Naţional Defileul Jiului: Ele umblă chiar în zonele unde sunt depozitate astfel de deșeuri. Nu putem nega că nu sunt atrase de eventuale mirosuri sau știu eu ce alte alimente pot fi intercalate în aceste deşeuri şi, cu timpul, constatăm boli.
Claudiu Fiu, Asociaţia Pescarilor Gorj: Avem specii de peşti care ne-au fost periclitate și chiar au dispărut din aria respectivă. Vedem animale, păsări care sunt obligate să coabiteze cu astfel de deşeuri.
De când singura groapă de gunoi din Gorj a fost închisă pentru şase luni din cauza poluării, comisarii de mediu au intensificat controalele în tot judeţul şi avertizează că vor aplica amenzile maxime.
Gheorghe Sanda, comisar şef Garda de Mediu Gorj: Legea se aplică şi la marginea oraşului şi pe malul râurilor. Suntem permanent în alertă şi unde primim informaţii, echipele noastre se deplasează urgent şi vor lua măsurile maxime prevăzute de lege.
Un şofer a fost amendat cu 30 de mii de lei şi a rămas şi fără camion, după ce a fost prins de Garda de Mediu în timp ce se descotorosea de gunoaie pe un câmp.