Referendum Grecia / Elenii au spus "NU" austerităţii
Grecia a spus "NU" noilor măsuri de austeritate cerute de creditorii internaţionali.Cu o majoritate clară, de peste 61 la sută, alegătorii greci au optat, la referendumul de ieri, pentru un viitor incert care i-ar putea trimite în afara zonei euro
De Redactia Observator la 06.07.2015, 08:07Grecia a spus "NU" noilor măsuri de austeritate cerute de creditorii internaţionali. Cu o majoritate clară, de peste 61 la sută, alegătorii greci au optat, la referendumul de ieri, pentru un viitor incert care i-ar putea trimite în afara zonei euro
Premierul Alexis Tsipras promite, că va relua, chiar de astăzi, negocierile cu partenerii externi dar aceştia, uimiţi de rezultatul referendumului, sunt mult mai rezervaţi.
După anunţarea rezultatului, euro a scăzut cu aproape unu la sută faţă de dolar. Un summit extraordinar al zonei euro a fost convocat pentru mâine dar, încă de acum, multe voci susţin că "Grexit" nu mai poate fi evitat.
Mii de oameni au sărbătorit rezultatul referendumului în marile pieţe ale Atenei. Pentru ei, acest "Nu" înseamnă respingerea politicii de austeritate din ultimii ani, care le-a adus nenumărate suferinţe.
Oamenii au scandat lozinci ironice la adresa cancelarului Angela Merkel şi a liderului opoziţiei greceşti, Antonis Samaras, care ceruse să se voteze "da". De altfel, Samaras şi-a dat demisia după aflarea rezultatelor.
Bucuria grecilor ar putea să nu dureze prea mult. După cum scrie Associated Press, rezultatul votului îndreaptă Grecia, dar şi întreaga zonă euro spre "ape necunoscute". Aceasta chiar dacă premierul Tsipras afirmă că va relua imediat negocierile iar creditorii externi vor fi, acum, mai dispuşi să-l asculte. Ministrul grec al finanţelor, protagonistul negocierilor din ultimele luni, respinge ideea de a părăsi zona euro. Partenerii europeni ai Greciei ar putea fi, însă, de altă părere.
După anunţarea rezultatelor, Tsipras a discutat prin telefon cu François Hollande care se va întâlni, astăzi, cu Angela Merkel. Aceasta nu a comentat încă referendumul, dar vicecancelarul Sigmar Gabriel a spus că grecii "au tăiat ultimele punţi spre un compromis" iar negocierile nici nu ar mai avea rost. Şefii de stat şi de guvern din zona Euro se întrunesc de urgenţă, marţi, la Bruxelles iar reuniunea ar putea fi decisivă pentru viitorul Greciei.