De sărbători, românii ar renunţa la carnea de porc pentru cea de curcan
Românii încep uşor-uşor să preia din meniul de sărbători al englezilor şi al americanilor. Anul acesta, mulţi se pregătesc să pună pe masa de Crăciun friptură de curcan. Carnea este mai slabă şi mai sănătoasă, spun nutriţioniştii. Preţurile sunt un pic mai mari faţă de cele pentru carnea de porc.
De Redactia Observator la 10.12.2019, 22:12- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Românii încep uşor-uşor să preia din meniul de sărbători al englezilor şi al americanilor. Anul acesta, mulţi se pregătesc să pună pe masa de Crăciun friptură de curcan. Carnea este mai slabă şi mai sănătoasă, spun nutriţioniştii. Preţurile însă sunt un pic mai mari faţă de cele pentru carnea de porc. Pieptul de curcan, de exemplu, ajunge chiar şi la 37 de lei kilogramul.
Suntem într-o fermă de curcani din Constanţa. Aici, crescătorii se pregătesc pentru livrări pe bandă rulantă. Este una dintre cele mai aglomerate perioade din an. Listele de comenzi s-au deschis încă de la mijlocul lunii noiembrie.
Geanina Moldoveanu, şef de fermă: Pentru sărbători, în general, sunt foarte multe comenzi pentru curcanul întreg, dar sunt şi gospodine care preferă curcanul tranşat sau numai anumite piese, pulpe, piept
În magazine, clienţii au format deja cozi. Anul acesta, românii par să fie mai interesaţi de propria sănătate. Aşa a ajuns curcanul să câştige teren în faţa porcului. Carnea este mai slabă şi mai sănătoasă.
Iar preţurile pornesc de la 12 lei kilogramul de pulpă inferioară până la 37 de lei kilogramul de piept dezosat. În supermaketuri, ceafa de porc costă 22 de lei kilogramul, iar cotletul - 24.
Mihaela Iftene, medic nutriţionist: Carnea de curcan, într-adevăr, are nişte proteine de mai bună calitate şi este mai puţin grasă. Deci, pentru persoanele care doresc o alimentaţie mai puţin săracă în grăsimi este recomandată carnea de curcan
Multe reţete sunt inspirate din obiceiurile englezilor şi americanilor, pentru care nu există sărbătoare fără friptură de curcan.
În România, marile ferme industriale de creştere a curcanilor pot fi numărate pe degetele de la o mână. În faţa importurilor masive, mai răzbat doar fermele de familie. Anul trecut, România a importat carne de curcan de 47 milioane de euro. Principalele ţări din care aducem carnea sunt Ungaria, Polonia şi Italia.