UPDATE! Romania a exportat in Germania, Marea Britanie si Austria curcan contaminat cu antibiotic!
Un nou scandal alimentar zguduie Romania. Tara noastra ar fi exportat carne de curcan plina de antibiotice. Alerta a fost data de Germania dar se pare ca produsul a ajuns si in alte doua state europene.
De Redactia Observator la 13.03.2013, 19:18Este vorba de enrofloxacina, un antibiotic administrat pasarilor in cazul unei boli contagioase. Medicamentul poate fi administrat injectabil sau dizolvat in apa. In acest caz, sacrificarea pasarilor se face, potrivit regulior, chiar si dupa zece zile de la tratament. Ajuns in organismul uman, antibioticul poate produce alergii si poate anula efectul medicamentelor. “Pana la urma vom ajunge in situatia in care nu vom mai beneficia de pe urma antibioticelor. Nu vor mai avea efect, pentru ca microbii isi castiga rezistenta”, a declarat medicul nutritionist Corina Zugravu.
In urma controalelor, inspectorii sanitar veterinari nu au gasit nicio neregula la Codlea. Ancheta autoritatilor dureaza insa intre patru si sapte zile. “Ce avem in galantare la ora actuala este bun de consum”, a precizat vicepresedintele ANSVSA Vladimir Manastireanu.
Comericantii romani se apara si spun ca, in spatele alertelor, se afla e fapt interese economice majore. Mai mult, crescatorii de pasari spun ca nu exista niciun act care sa demonstreze ca produsele contaminate din Germania ar proveni din Romania si ca totul se bazeaza pe o declaratie. Cert este ca exporturile s-au facut la jumatatea anului trecut iar produsele au mai trecut prin mainile unui intermediar.
Coplesit de nenumaratele scandaluri din industria alimentara romaneasca, seful Autoritatii Sanitar-Veterinare, Mihai Turcanu, si-a dat demisia. Proasta comunicare a fost principala problema semnalata de producatori dar si de premierul Victor Ponta. “Riscam sa cadem intr o panica nationala si europeana si sa constantam ca nimic nu mai putem sa consumam “, a tinut sa sublinieze Victor Ponta.
Problema carnii cu antibiotice a fost recunoscuta de curand si de seful Directiei Sanitar Veterinare din Suceava pentru emisiunea "In premiera". “In fermele mari, se da preventiv si cam in toata perioada de crestere a puilor sau a porcului se baga antibiotice in furaje fiindca este o aglomeratie de animale si este un risc..Mai mult de jumatate sunt tinuti pe antibiotic, fiindca altfel apar mortalitati foarte multe si asta duce la pierderi foarte mari in ferme”, a mentionat directorul DSV Suceava Octavian Ilisoi.
Medicii veterinari s-au declarat dezarmati. Interesele uriase din piata farmaceutica impiedica si verificarile riguroase la alimente. Pentru ca testele de laborator se fac la comanda acelorasi sefi de directie, care detin si farmacii.