România vrea să adopte o tactică de acum 80 de ani pentru a combate seceta
În curând, România ar putea să semene nori şi să culeagă. ploaie. O tehnică folosită prima dată în anii 40 ar putea să ajungă să fie utilizată pe scară largă şi la noi, din 2024, pentru a combate seceta. Vorbim despre însămânţarea norilor, care presupune pulverizarea unor substanţe speciale în atmosferă pentru a forţa ploaia să cadă pe pământ. Ultimele experimente de la noi s-au terminat săptămânile trecute iar specialiştii spun că au fost un succes.
De Andre Rotaru la 04.08.2022, 20:01După trei ani de experimente şi la două săptămâni după ultimele teste, rezultatele preliminare sunt cât se poate de promiţătoare. În curând, România ar putea să controleze ploaia.
Tactică de acum 80 de ani pentru a combate seceta
Dan Florea, Directorul de program: Din rezultatele preliminare care le avem am reuşit pentru norii însămânţaţi să creştem în primul rând suprafaţa pe care acest nor a precipitat. Ceea ce înseamnă la sol o cantitate de apă cuprinsă între 1 litru şi 30 de litri, punctual.
Gheorghe Căunei Florescu, director AASNACP: În 2019 am crescut precipitaţiile cu două avioane de la 0,1 litri, la 10 litri pe metru pătrat. Acelaşi lucru l-am obţinut şi în anul 2021. Am reuşit să creştem precipitaţiile de la 5 litri, la 8 litri, până la 15 litri pe metrul pătrat. Putem să şi combatem căderile de grindină, tot cu aceeaşi metodă
- Uleiul de măsline se scumpeşte, din cauza culturilor afectate de secetă. Preţul a fost majorat deja cu 8% în Spania
- "Doar la cultura de porumb pierderea e de 50 de miliarde". Fermierii din Vrancea sunt disperaţi: culturile au fost...
- Aproape 800 de localități din țară, afectate de secetă, primesc apă cu porția. Debitele Dunării au scăzut la...
Însămânţarea norilor nu este o tehnică nouă. A fost teoretizată încă din anii 1890, iar experimentele au început la scară largă 50 de ani mai târziu, în Statele Unite. În prezent, se foloseşte în 80 de ţări. Testele la noi au început abia în 2019 şi au fost făcute cu avioane împrumutate din Grecia şi Bulgaria.
Dan Florea, Directorul de program: Într-un nor, cantitatea de apă este mult, mult mai mare decât ceea ce ajunge la sol. Această tehnologie de stimulare a precipitaţilor cu avioane presupune în primul rând nişte aeronave special modificate
Avioanele sunt dotate fiecare cu nu mai puțin de 72 de torțe, montate pe aripi și fuzelaj. Dispozitivele pirotehnice au aproximativ 30 de centimetri lungime și sunt umplute cu în jur de 150 de grame de pulbere specială. În momentul în care avionul ajunge în locul potrivit, specialiștii de la bord aprind torțele, iar acestea generează particule extrem de fine de iodură de argint Substanța eliberată forțează apoi vaporii de apă din nori să cadă pe pâmânt, în loc să ajungă în straturile superioare ale atmosferei. Torţele eliberează în aer fie iodură de argint, fie clorură de sodiu, adică sare de masă obişnuită.
Andre Rotaru, reporter Observator: Dacă totul merge conform planului, autoritatea pentru administrarea sistemului naţional antigrindină ar putea cumpăra 8 astfel de avioane specializate. Vorbim despre o investiţie totală de 32 de milioane de euro, iar în cel mai bun caz acestea ar putea începe să fie utilizate la scară largă în ţara noastră din 2024.
Specialiştii atrag totuşi atenţia că tehnica nu funcţionează ca o baghetă magică. Este nevoie de condiţii atmosferice speciale, cu anumite tipuri de nori. Pe lângă dificultăţile naturale, cercetătorii se confruntă şi cu reticenţa oamenilor.
Gheorghe Căunei Florescu, director AASNACP: Am făcut studii şi am demonstrat că activitatea noastră pe un sezon, deci o cantitate de rachete pe care o folosim, constă într-o poluare de două autoturisme care au un parcurs de la Bucureşti la Suceava. Deci nesemnificativ. Sunt unii care preferă să tragă clopotele la biserică sau să meargă pe teoria paparudelor.
Până când vom avea avioane care să "convingă" norii să plouă, în ţară, seceta este combătută cu mijloace. tradiţionale. Ieri, la Constanţa, moaștele Sfântului Nectarie, ale Sfântului Gheorghe și ale Sfântului Împărat Constantin au fost scoase pe câmp, ca parte a unei campanii de rugăciuni pentru ploaie condusă de Arhiepiscopul Tomisului.