Sebastian, copilul dispărut din Arad, este căutat cu disperare de sute de voluntari și localnici: "Să ne ajute Dumnezeu să-l găsim"
Au trecut trei zile de la dispariţia băieţelului de 7 ani din localitatea Vânători, judeţul Arad, iar acesta este în continuare de negăsit. Sute de voluntari şi localnici le-au dar o mână de ajutor autorităţilor, care au intensificat căutările, dar zăpada aşternută peste noapte le-a îngreunat şi mai tare misiunea. Poza băiatului a fost distribuită în toată ţara, în speranţa că acesta ar putea fi găsit mai repede
De Redactia Observator la 12.01.2021, 08:50- Continuă căutările lui Sebastian, băiețelul de 7 ani din Arad
Cu maşini de teren, ATV-uri, sau din aer, căutările au fost reluate ieri dimineaţă. Sebastian a plecat acum trei zile de acasă şi de atunci este de negăsit.
Este zăpadă, e noroi, drumurile sunt desfundate, adică se pot practica. Sunt zone mai greu accesibile de aceea mergem şi cu utilaje de genul acesta.
Zecilor de poliţişti, jandarmi şi pompieri care îl caută li s-au alăturat 161 de voluntari şi alţi 100 de localnici. Au fost verificate toate casele pe o rază de 30 de kilometri. Un elicopter al Ministerului de Interne a survolat întreaga comună. Au fost aduşi câini special antrenaţi pentru căutări, dar şi camere cu termoviziune, care să-i ajute pe oameni pe timp de seară. Din nefericire, fără rezulat.
Dorel Ciupuligă, ISU Arad: Nu sunt noutăţi, în continuare facem căutări pentru găsirea băiatului dispărut din localitatea Vânători, judeţul Arad.
Să ne ajute Dumnezeu să-l găsim.
Corbei Sebastian Ionel, dispărut fără urmă pe 9 ianuarie
La momentul dispariţiei, băieţelul era îmbrăcat sumar şi e greu de imaginat cum ar putea supravieţui un copil de 7 ani în pădure, la minus 4 grade, timp de 3 nopţi.
Sebastian are un metru 20 şi o constituţie atletică. Poliţiştii au făcut publică poza băiatului, în speranţa că cineva l-ar putea recunoaşte, în cazul în care s-a rătăcit pe undeva.