Şeful Poliţiei Municipiului Sibiu renunţă la funcţie: “Am fost ameninţat că mi se vor răpi copiii şi că vor păţi ce a păţit ursul”
Comisarul Cristian Negru, şeful Poliţiei Municipiului Sibiu, cel care şi-a asumat comanda intervenţiei în cazul ursului care a ajuns în centrul oraşului Sibiu, spune că a primit un număr mare de ameninţări în ultimele 12 ore, mai multe decât a primit în experienţa sa de ofiţer de combatere a criminalităţii organizate. Negru a anunţat, luni seară, în cadrul unei conferinţe de presă, că renunţă la funcţia sa de şef al Poliţiei Municipiului Sibiu şi a adăugat că nu el este cel care le-a cerut poliţiştilor să lovească ursul cu maşina.
De Redactia Observator la 17.10.2016, 23:50Comisarul Cristian Negru, şeful Poliţiei Municipiului Sibiu, cel care şi-a asumat comanda intervenţiei în cazul ursului care a ajuns în centrul oraşului Sibiu, spune că a primit un număr mare de ameninţări în ultimele 12 ore, mai multe decât a primit în experienţa sa de ofiţer de combatere a criminalităţii organizate. Negru a anunţat, luni seară, în cadrul unei conferinţe de presă, că renunţă la funcţia sa de şef al Poliţiei Municipiului Sibiu şi a adăugat că nu el este cel care le-a cerut poliţiştilor să lovească ursul cu maşina.
„Mă retrag din conducerea Poliţiei Municipiului Sibiu, mă pun la dispoziţia organelor de anchetă. Fac acest lucru din două motive. Unul, pentru a exclude orice dubiu referitor la intervenţia mea în cadrul anchetei penale din poziţia pe care o deţin în prezent, iar al doilea motiv care este foarte important: iau această decizie în contextul ameninţărilor pe care le primesc în ultimele 12 ore, ameninţări la adresa familiei, la adresa soţiei şi la adresa copiilor. Am primit un telefon anonim pe telefonul de serviciu prin care mi se spunea că o să mi se răpească copiii şi că o să fie supuşi la acelaşi tratament cum am supus noi animalul. Fac aproape 18 ani de poliţie din care, cei mai mulţi, la Crimă Organizată. Şi, până acum nu am fost ameninţat cum am fost în ultimele 12 ore”, spune comisarul-şef Cristian Negru.
Negru a arătat că a fost singurul care şi-a asumat comanda intervenţiei de la Sibiu.
„Decizia a fost luată în condiţiile în care singura instituţie care a avut reacţie a fost Poliţia Română. Referitor la afirmaţia cu privire la lovirea animalului cu maşina, nu îmi aparţine”, a mai adăugat Cristian Negru.
În cursul zilei de luni, Cristian Negru afirma, pe o reţea de socializare, că îşi asumă responsabilitatea pentru decizia de a împuşca ursul care s-a rătăcit pe străzile din oraş, considerând că a fost decizia "corectă”.
Şeful Poliţiei Municipiului Sibiu, Cristian Negru, despre care ministrul de Interne a afirmat că este principalul responsabil în cazul operaţiunii derulate în cazul uciderii ursului, a scris într-un grup al poliţiştilor de pe o reţea de socializare că-şi asumă responsabilitatea pentru deciziile luate.
"Eu am luat decizia de a împuşca animalul şi îmi asum, inclusiv în cadrul dosarului penal. Îmi asum responsabilitatea, nu vinovăţia. (...) Am fost doar două-trei minute în auto cu inspectorul şef, chiar înainte de a ajunge pe strada Lungă. Ulterior, m-am întrebat de ce nu i-am pasat toată responsabilitatea. Sunt destul de matur să îmi asum. Dacă era un poliţist în măsură să ia o decizie, eu eram acela. Eu am participat de la început la intervenţie şi în continuare consider că a fost decizia corectă”, scrie Cristian Negru.
Acesta susţine că în momentul de faţă se sancţionează poliţiştii, deşi au fost singurii care au reacţionat în cazul respectiv, fiind "total ignorată lipsa oricărei reacţii din partea celorlalte instituţii”.
"În fapt, se sancţionează acţiunea singurei structuri care a avut reacţie, dar este total ignorată lipsa oricărei reacţii din partea celorlalte instituţii”, a mai scris Cristian Neagru pe Facebook.
Ursul a fost ucis în dimineaţa de 12 octombrie, la Sibiu, în urma unei operaţiuni de capturare a lui care a durat în jur de două ore. În acest timp, animalul a trecut prin aproape jumătate de oraş, inclusiv prin centru, şi a urcat pe acoperişuri.
La intervenţie au participat zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri, medici, vânători, angajaţi ai Direcţiei Silvice, ai Direcţiei Sanitar Veterinare, dar şi reprezenţi ai altor instituţii.
Ursul brun avea aproximativ cinci-şase ani, 175 de kilograme şi 160 de centimetri lungime. Cadavrul animalului a fost incinerat la câteva ore de la ucidere.
Poliţia Sibiu a deschis, în 12 octombrie, dosar penal pentru uz de armă letală după uciderea ursului care a ajuns în oraş şi a străbătut mai multe străzi înainte de a fi prins în curtea unei fabrici. Totodată, Ministerul Mediului a cerut, în 13 octombrie, Poliţiei Judeţene Sibiu să ancheteze cum a ajuns ursul în oraş, în condiţiile în care judeţul Sibiu nu este un areal dezvoltat al animalelor din această rasă, fiind posibil ca acesta să fi fost ţinut în captivitate şi eliberat.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat, în 14 octombrie, că a început o anchetă în cazul uciderii ursului de la Sibiu, pentru a verfica dacă au fost respectate toate măsurile legale ce privesc protecţia animalelor.
Luni, ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a declarat că o primă concluzie a raportului în cazul ursului împuşcat este că nu există proceduri la nivelul judeţului Sibiu şi că nu a fost convocat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă, dar că responsabil pentru această decizie este şeful Poliţiei Municipiului Sibiu.
Tudorache a precizat că în raport se mai arată că nu mai exista un pericol iminent pentru viaţa oamenilor atunci când s-a decis împuşcarea ursului, pentru că animalul era într-o curte bine delimitată, iar acolo se mai putea încerca o dată tranchillizarea.
Ministrul a confirmat că există înregistrări ale conversaţiilor de pe staţiile folosite de poliţişti şi că şeful Poliţiei Municipale le-a cerut subordonaţilor să lovească ursul cu autospeciala de poliţie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, trei plângeri penale au fost primite până luni de către anchetatorii care se ocupă de cazul ursului împuşcat, acestea vizând infracţiunile de abuz în serviciu, fals şi braconaj.