Sinaia și Azuga au intrat de miercuri în scenariul roşu
Sinaia şi Azuga, două dintre cele mai căutate staţiuni de pe Valea Prahovei, au intrat de astăzi în scenariul roşu. Asta înseamnă că turiştii care încă îşi doresc să meargă la munte vor trebui să respecte norme stricte.
De Redactia Observator la 18.11.2020, 17:26- Managerii de hoteluri încearcă acum să gândească pachete de Sărbători adaptate vremurilor.
- Au totuşi o soluţie pentru cei care vor să se distreze de Crăciun şi Revelion la munte.
Altă dată plină de turişti dornici să se distreze, Sinaia este acum aproape pustie. Cu o rată de infectare de 5.60 la mia de locuitori, staţiunea este de astăzi în scenariu roşu iar autorităţile au impus reguli stricte.
Vlad Oprea, Primar Sinaia: Cred că este un lucru pe care trebuie să îl stabilim de la început, nu intrăm în carantină, deci turiștii pot veni în continuare. Vor fi deschise toate restaurantele și hotelurile, restaurantele din interiorul hotelurilor, cele separate sunt închise
Obişnuiţi deja cu regulile aduse de pandemie, hotelierii spun că sunt pregătiţi pentru orice situaţie.
Oana Orășeanu, director comercial: Noi în momentul de față fiind scenariu roșu avem dreptul să servim masă doar pentru clienții din hotel. E bine că se iau măsuri de siguranță, asta e, turismul va supraviețui
Localnic: Tebuie să respectăm pentru că este pentru noi, pentru viață noastră, pentru familiile noastre.dar normal că nu ne pică prea bine. Nu știu ce o să se întâmple până atunci să fie bine și să nu fie restricții care să ne blocheze pur și simplu
Managerii de hoteluri încearcă acum să gândească pachete de Sărbători adaptate vremurilor. Deşi nu se mai aşteaptă la petreceri cu zeci de invitaţi, au totuşi o soluţie pentru cei care vor să se distreze de Crăciun şi Revelion la munte.
Oana Orășeanu, director comercial: Pentru patru nopți în perioada sejurului de revelion, de la 4600 pentru camera dublă doi adulți până la 5500. Pachetele sunt prevăzute în momentul de față cu masă, dar în cazul în care legislația nu ne permite acest lucru vom face room service, suma respectivă o trecem în cont și clientul o va putea folosi cum dorește
Sinaia se numără printre localităţile din Prahova unde cazurile de infectare au apărut mai târziu. Au fost luni bune la începutul pandemiei în care oraşul nu a raportat niciun caz pozitiv. În scenariu roşu mai sunt alte 24 de localităţi din Prahova printre care şi Azuga.