SPECIAL! Pregătirea psihică, succesul dietelor
Oglinda, dar mai ales cântarul care nu arată numărul dorit pot fi, în unele cazuri, inamicii cei mai mari ai femeilor.
De Redactia Observator la 16.06.2014, 21:39Oglinda, dar mai ales cântarul care nu arată numărul dorit pot fi, în unele cazuri, inamicii cei mai mari ai femeilor. Odată tras semnalul de alarmă pentru kilogramele în plus, vine şi soluţia salvatoare - dieta.
Doar că dietele, oricât de bine ar fi gândite de nutriţionişti, nu pot avea efectul dorit decât dacă sunt urmate până la capăt. Lucru pe care rar reuşim să îl îndeplinim.
Odată ce aţi hotărât că puteţi respecta programul şi simţiţi că nimic nu vă poate sta în cale, trebuie să fiţi conştienţi că toate acele kilograme acumulate de-a lungul timpului nu pot dispărea peste noapte.
Dacă vă daţi seama că pierderea unui număr mare de kilograme în timp scurt este nesănătoasă, sunteţi pe calea cea bună. Aşa că puteţi trece la următorul pas. Întâlnirea cu un nutriţionist. Nutriţionistul vă poate ajuta să alegeţi un meniu potrivit şi sănătos cu rezultate sigure. Pentru şanse mai mari de reuşită, este bine, totuşi, să ţineţi un jurnal.
Chiar dacă voinţa ne părăseşte uneori şi poftele îşi fac de cap, lupta nu este pierdută. Specialistul chiar recomandă să ne alegem o zi pe săptămână în care să mâncăm tot ce ne dorim.
Sigur că sportul trebuie să vină în completarea dietei şi, dacă şi aşa rezultatele întârzie să apară, poate că e bine să ieşiţi cu prietenele la o cafea. Un grup de suport poate face minuni.