Temperaturile ridicate au întors berzele în România (Video)
La Cristian, una dintre localităţile din România cu cele mai multe cuiburi de berze, s-au întors - până acum - trei păsări. Au străbătut mii de kilometri, dar vor rămâne acolo până la primele semne ale toamnei.
De Redactia Observator la 15.03.2019, 16:54La Cristian, una dintre localităţile din România cu cele mai multe cuiburi de berze, s-au întors - până acum - trei păsări. Au străbătut mii de kilometri, dar vor rămâne acolo până la primele semne ale toamnei.
Uşor, uşor încep să apară, pe rând, vestitoarele primăverii. Berzele revin, de obicei, la jumătatea lunii martie. Anul acesta, însă, s-au grăbit puţin. Au ajuns în judeţul Sibiu cu câteva zile mai devreme.
"Pe 12 martie s-a întors prima barză. În momentul în care ele se reîntorc la cuib şi îşi reiau cuibul, atunci trebuie lăsate în pace" a spus dr. Miruna Gritu, reprezentant Asociatia Prietenii Berzelor.
În popor se spune că, odată cu întoarcerea acestor păsări călătoare, agricultorii pot începe munca la câmp. Dar, la Cristian, berzele sunt iubite şi din alte motive.
Asociaţia "Prietenii Berzelor" are în grijă peste 70 de înaripate, care în toamna anului trecut nu au putut pleca spre ţările calde cu celelalte surate.
"Avem berze care n-au avut aripi sau picioare rupte, care s-au recuperat şi luna viitoare vor fi eliberate" a declarat dr. Miruna Gritu, reprezentant Asociatia Prietenii Berzelor.
Reprezentanţii Asociaţiei vor continua şi anul acesta să monteze suporturi pe stâlpi, pentru ca berzele tinere să-şi construiască acolo cuiburi. La Cristian există deja 38. Zilele următoare toate vor fi populate de înaripatele care au iernat în Africa.