Teroare în Brăila! Un criminal umblă liber?
Noul an le-a adus motive de teamă locuitorilor unui sat din judeţul Brăila. Hainele unui bărbat dispărut în ultima zi din 2014, au fost găsite pline de sânge, într-un canal. Omul locuia în gazdă la un tânăr de 28 de ani, despre care sătenii cred că şi-ar fi omorât tatăl, şi el dispărut în urmă cu un an.
De Redactia Observator la 03.01.2015, 08:04Noul an le-a adus motive de teamă locuitorilor unui sat din judeţul Brăila. Hainele unui bărbat dispărut în ultima zi din 2014, au fost găsite pline de sânge, într-un canal. Omul locuia în gazdă la un tânăr de 28 de ani, despre care sătenii cred că şi-ar fi omorât tatăl, şi el dispărut în urmă cu un an.
Oamenii povestesc îngroziţi ce au descoperit sub zăpadă, după ce au plecat să-l caute pe vecinul lor dispărut. Îmbrăcămintea sfâşiată şi murdară de sânge i-a dus imediat cu gândul la o crimă şi au chemat-o pe sora victimei să le confirme bănuielile.
Sătenii au un singur suspect. Un tânăr de 28 de ani care îl găzduia pe bărbatul de 65 de ani, dispărut de câteva zile. La fel s-a întâmplat şi cu tatăl tânărului, în urmă cu un an.
Sora victimei şi-a văzut ultima dată fratele înainte de Revelion şi atunci l-a sfătuit să nu mai stea în casa tânărului. Tânărul de 28 de ani, cu studii superioare este acum cel mai periculos om din sat pentru localnici.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar poliţia continuă cercetările în speranţa că vor găsi şi cadavrul bărbatului dispărut.