Timbrul de mediu dispare la 1 februarie, dar ar putea fi înlocuit cu o altă taxă
Bucuria eliminării timbrului de mediu, de la 1 februarie, s-ar putea transforma în lacrimi, pentru şoferi. Guvernanţii se gândesc să-l înlocuiască printr-o altă taxă
De Redactia Observator la 13.01.2017, 20:36Bucuria eliminării timbrului de mediu, de la 1 februarie, s-ar putea transforma în lacrimi, pentru şoferi. Guvernanţii se gândesc să-l înlocuiască printr-o altă taxă.
-Aştept şi eu să se elimine timbrul şi o să cumpăr maşina.
Mulţi români numără zilele rămase până la 1 februarie, pentru a-şi cumpăra autoturismul dorită fără să mai achite timbrul de mediu. Iar dealerii de maşini rulate deja anunţă ieftiniri.
-Preţurile or să scadă. Nu ştim exact cu cât, dar cu cel puţin 10%.
Timbrul de mediu începe de la 50 de euro şi poate ajunge şi până la 5000 de euro, pentru o maşină euro 4 cu capacitate cilindrică mare.
-Pentru cetăţeanul de rând este o veste formidabilă, pentru că va avea acces la maşini ieftine.
Vestea proastă este că, în locul timbrului de mediu, ar putea apărea o nouă taxă. Lucru recunoscut public şi de ministrul Mediului, Daniel Constantin, care a explicat că producătorii de maşini trebuie în continuare protejaţi.
-Chiar dacă timbrul de mediu va fi eliminat asta nu înseamnă că şoferii vor rămâne cu mai mulţi bani în buzunar. Deja în Parlament există un proiect de lege care vrea impunerea unui impozit anual mai mare pentru maşinile care poluează mai mult. Şoferii ar urma să plătească un impozit tot mai ridicat, de la un an la altul, pe măsură ce maşinile se învechesc.
În 2016, pentru fiecare maşină nouă cumpărată de un român, alţi trei alegeau maşinile rulate. Din 6,6 milioane de maşini câte circulă pe drumurile din România, peste un milion sunt mai vechi de 20 de ani.
-În 2016, s-au înmatriculat aproximativ 95.000 de maşini noi, s-au mai înmatriculat 298.000 de maşini second hand, reprezentând o creştere de 18%.
În plus, producătorii auto spun că vor face disponibilzări, dacă guvernanţii nu vor lua măsuri pentru a limita explozia de vânzări second-hand.
-Estimarea este că vânzarea de maşini noi va scădea şi vor fi efecte şi asupra încasărilor la buget. Este posibil să existe şi unele disponibilizări.
Românii care au plătit deja timbrul de mediu au de urmat multe proceduri greoaie pentru a-şi recupera banii, după ce aceasta taxă a fost declarată ilegală. Şoferii au două posibilităţi. Fie depun un teanc de documente la ANAF şi aşteaptă şi 5 ani până să îşi recupereze integral banii, fie apelează la servicile unui avocat, dau statul în judecată şi primesc banii înapoi într-o singură tanşă.