Timișoara, într-o carantină mai mult formală. Localnicii sfidează măsurile de restricţie
La sala de sport sau la terasă, la 50 de kilometri distanță, cu declarație falsă sau chiar legitimaţia de serviciu. Așa sfidează carantina mai mulți timișoreni, nemulțumiți de măsurile restrictive impuse în oraşul lor. Chiar și autoritățile județene cunosc fenomenul şi spun că în Timişoara carantina este mai mult formală, pentru că oricum efectele nu se văd.
De Redactia Observator la 16.03.2021, 17:05- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Pentru un localnic din Timişoara sportul este un motiv suficient de întemeiat ca să sfideze carantina. De data aceasta nici măcar nu a mai fost controlat la ieşirea din zona de carantină.
Localnic: După cum vedeți, nici măcar poliția nu mai stă. Am putut să trec liniștit, fără să arăt nici măcar o declarație.
Bărbatul spune că nu a auzit niciodată să fi fost vreun focar de infecţie într-o sală de sport. Aşa că nu ţine cont de restricţii şi merge la sala la 50 de kilometri distanţă de casă.
Localnic: Aventura mea a început de anul trecut când, din nou, au fost închise sălile aici în Timişoara. Organele de control nici nu verifică, probabil tu poţi să scrii şi ce ai mancat ieri în declaraţie.
Mai grav este că acesta nu este un caz singular.
Localnic: Şi eu am făcut chestia asta. Mulţi pleacă acum, de exemplu spre Arad, merg la Mall la Arad că nu se mai poate în Timişoara.
Localnic: Asta era logic că o să se întâmple
Autorităţile judeţene ştiu de problemă
Alin Nica – președintele CJ Timiș: Aceasta carantină care e formală, fiindcă oamenii o ocolesc nu îşi arată roadele şi nu este eficientă și atunci de ce să chinuim 400.000 de oameni pt a avea o masură care nu dă rezultate.
Timișoara a intrat în carantină în 8 martie, cu o rată a infectărilor de 7,30 la mia de locuitori. La o săptămână distanță, cu toate măsurile impuse de autorități, rata a ajuns la 7,36.