Antena LIVE

Curs valutar

Video

Tirul de Terapie Intensivă de la spitalul Victor Babeş ar mai fi avut probleme cu echipamentele şi în trecut

Firma care se ocupa de mentenanţa ventilatoarelor din Tirurile de Terapie Intensivă de la spitalul Victor Babeş ar fi deţinută de familia fostului ministru al finanţelor, Sebastian Vlădescu. O companie abonată la contracte cu statul în ultimii ani.

De la 13.04.2021, 19:35
WhatsApp
Vezi și:

Contracte bănoase cu mai multe instituţii

În cazul unităţii de la Victor Babeş, de mentenanţa aparatelor, inclusiv a ventilatoarelor, se ocupă firma Medist. Compania ar fi deţinută de familia fostului ministru al finanţelor, Sebastian Vlădescu. Firmă care are încheiate contracte bănoase cu mai multe instituţii, inclusiv cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Ieri, deşi inginerul companiei era la spital, nu ar fi vrut să intre în TIR. 

Raed Arafat: "Nu a dorit să intre în TIR și să ajute, având în vedere că în TIR sunt pacienți COVID. Chiar dacă li se ofereau materiale de protecție, a preferat să rămână afară, și să dea anumite indicații colegilor din interiorul tirului. El a venit să înlocuiască un aparat din alt motiv, dar nu are nimic cu situația care a fost"

Inginerul a fost audiat peste noapte. Compania Medist a anunţat sec, printr-un comunicat de presă, că va colabora cu anchetatorii. Şi spun că vina nu e la ei. "Ventilatoarele livrate de către compania noastră nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametrii normali"

Pe acelaşi subiect

Compania Medist a adus în România 200 de ventilatoare de producţie americană printr-o licitaţie câştigată anul trecut. Au fost distribuite în mai multe spitale din ţară şi ambulanţelor.  Fosta soţie lui Vlădescu şi fiul acestuia deţin fiecare câte 15 la sută din firmă. Sebastian Vlădescu nu a vrut să comenteze nimic. A transmis pentru Observator doar că nu mai are legătura cu firma din anul 2004, iar fiul lui nu este implicat în administrarea companiei. Directorul Medist este de negăsit. 

Tirul ATI de la Victor Babeş trebuia să fie funcţional la sfârşitul lunii martie

Raed Arafat: "Firma care a făcut instalaţia de oxigen nu era firma agreată. Mai mult, ţeava care a fost instalată era de altă dimensiune şi necesita alte acţiuni de autorizare. A fost totul corectat înainte să fie tirul dat în funcţiune". La aproape 24 de ore de la moartea celor trei pacienţi, a ieşit public şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. 

Vlad Voiculescu: "Nu avem indicatii ca defectiunea este dinauntru tirului. Aceste unitati sunt verificate la fiecare doua luni. Am cerut si avizele. Ele sunt in ordine"

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova spune că ar fi avut probleme cu tirul, la Ploieşti. 

Bogdan Tudor, fost preşedinte CJ Prahova: "Au apărut problemele în legătură cu ventilatoarele, medicii au refuzat ulterior să mai folosească acest tir. Medicii au cerut un aviz din partea firmei care oferea mentenanţa că poate fi folosit. Nu l-au primit" 

Violeta Tănase, purtător de cuvânt SJU Ploieşti: "L-am folosit cu intermitenţe. Erau nişte variaţii de presiune atât în minus, cât şi în plus faţă de presiunea optimă a oxigenului. Ventilatoarele nu funcţionau la parametri şi a necesitat reparaţie" 

La începutul lunii februarie, Observator arăta ca nici jumătate dintre spitalele din România nu au contracte de mentenanţă pentru instalaţiile care îi ajută pe pacienţi să respire, potrivit unei analize făcută de Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă. Spitalul Victor Babeş era pe listă. 

Emilian Imbri, fost manager Victor Babeş: "Nu avem contracte de mentenaţă". Potrivit aceleiaşi analize, jumătate dintre spitale aveau contracte de mentenanţă cu firme de apartament. 

Dorel Săndesc: "O firmă fără mare expertiză câştigă o licitaţie, trage nişte ţevi de oxigen prin mai multe saloane ale spitalului, se dă drumul la oxigen, se întâmplă necazul"

Bianca Iacob

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4. ...

victor babes spital tir terapie intensiva decese tragedie
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025