Topul șomerilor de lux. Un bărbat din Arad ia 16.000 de lei pe lună
Sunt plătiţi cu mii de lei să-şi caute de lucru. Este cazul şomerilor de lux din România. Sumele ajung şi la aproape 16 mii de lei, în fiecare lună. Asta, în timp ce mulţi dintre cei care încasează astfel de indemnizaţii abia pot face faţă cheltuielilor.
De Redactia Observator la 17.08.2019, 11:25- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Sunt plătiţi cu mii de lei să-şi caute de lucru. Este cazul şomerilor de lux din România. Sumele ajung şi la aproape 16 mii de lei, în fiecare lună. Asta, în timp ce mulţi dintre cei care încasează astfel de indemnizaţii abia pot face faţă cheltuielilor.
Să fii şomer nu-i o ruşine, atunci când încasezi de la stat şi 16.000. Atât câştigă fostul manager al unei societăţi comerciale din Arad. Un alt director de firmă, de această dată din Sibiu, primeşte lunar aproape 10.000 de lei. Nici Capitala nu face excepţie de la indemnizaţiile de lux. Un manager de proiect şi un analist financiar din Capitală câştigă peste 9.000 de lei ca să-şi caute de lucru.
În Prahova, un fost director de bancă încasează de la stat peste 5.900 de lei. Cu 100 de lei mai mult decât un director de vânzări din judeţul Neamţ. Tot pe acolo se învârte şi un inginer electrotehnist din judeţul Cluj.
E drept, nu toţi cei care au rămas fără un loc de muncă sunt sprijiniţi de statul român cu astfel de sume. Datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă arată că avem peste 250 de mii de şomeri. Cei mai mulţi sunt din Capitală, Dolj şi Neamţ.
În final, o veste bună. Dacă în primele şase luni ale anului 2018, statul român a plătit indemnizaţii de somaj în valoare de peste 200 de milioane de lei, în aceeaşi perioadă a acestui an suma a scăzut la 180 de milioane de lei.