Dispariţia Regelui Mihai creşte valoarea a zeci de obiecte pe care acesta le-a atins şi care vor fi vândute la licitaţie
Tot ce a atins Regele Mihai se transformă în aur pentru colecţionari. Fotografii îngălbenite de timp sunt scoase acum la licitaţie.
De Redactia Observator la 17.12.2017, 14:29Tot ce a atins Regele Mihai se transformă în aur pentru colecţionari. Fotografii îngălbenite de timp sunt scoase acum la licitaţie. Dispariţia Regelui le creşte valoarea. Reporterii Observator au intrat în casele celor care preţuiesc cu adevărat monarhia.
Wargha Enayati a ajuns în România cu peste 30 de ani în urmă. L-a adus aici fascinaţia lui pentru viaţa Reginei Maria.
A studiat arhive din toată lumea şi a adunat acasă piese rare care au aparţinut Reginei Maria.
În biroul său de la Fundaţia Regina Maria, stau, unele lângă altele, fotografiile de familie şi cele cu membrii Casei Regale. Împreună cu cele îngălbenite de timp pe care le scoate din cutii atent păstrate, formează o colecţie de o valoare inestimabilă.
Cu aceeaşi emoţie, Adrian Buga ne dezvăluie o parte din colecţia lui. 20 de ani a bătut lumea întreagă în căutare de obiecte care au aparţinut Familiei Regale.
Din aceleaşi motive nici Regele Mihai nu a renunţat la unul dintre cele mai valoroase obiecte pe care le-a avut, crede criticul de artă. Un ceas Patek Phillipe 1518, în patru exemplare. Unul s-a vândut anul trecut, în Geneva, cu 11 milioane de dolari.
Într-un alt loc din Bucureşti, brevete militare, hărţi şi fotografii îngălbenite de timp cu Familia Regală aşteaptă să fie cumpărate.
Obiectele din colecţia dedicată regalităţii îşi vor găsi proprietarul după înmormântarea Regelui. Casele de licitaţii se aşteaptă să se vândă la preţuri uriaşe.