Tradiţia prin care iubirea se celebrează cu voie bună şi bucate alese, într-o zonă din judeţul Mureş. Sute de localnici participă la "Târgul Fetelor"
O tradiţie care dăinuie de peste un secol semnifică pentru localnicii din zona Văii Gurghiului - celebrarea iubirii. Târgul Fetelor din judeţul Mureş a fost presărat cu voie bună, dar mai ales cu bucate alese.
De Sorin Tanţoş la 26.06.2023, 07:52Încă din moşi strămoşi, pentru o zi, sute de oameni se strâng în Valea Gurghiului. Cu toţii sunt întâmpinaţi cu turtă, sare şi palincă.
Un simbol al sărbătorii este turta dulce cu oglindă care reprezintă o declaraţie de dragoste din partea feciorului pentru aleasa inimii lui: "Îţi dăruiesc această turtă în semnul iubirii de la când ne-am cunoscut noi la Târgul Fetelor", spune un tânăr.
Bătrânii locului, nostalgici după tradiţii
Nostalgici, bătrânii locului şi-au amintit de vremurile în care şi-au declarat chiar şi ei, dragostea.
- Cum se obţine "ţesătura regilor". Caşmirul, cândva "hit-ul" industriei modei a devenit o afacere de tradiţie....
- Târgul de Sânziene de la Suceava. De la miniaturi din lemn, la căciuli şi curele, zeci de meşteri şi-au etalat...
- "Am venit din Maramureş şi îi iubesc de mor!" Festivalul Internaţional de Folclor din Capitală a adunat sute de...
"La Târgul fetelor în trecut era un mare, mare obicei de întâlnire al feciorilor şi fetelor. Şi veneam de acasă cu căruţele, toţi îmbrăcaţi în haine populare", povestesc doi bătrâni. "Foarte bine a fost, când am fost tineri. Da (n.r. i-am dat turtă)... şi dumneaei mi-a dat mie", completează alţi doi.
Moment special în cadrul evenimentului
Un moment special şi emoţionant al evenimentului a fost celebrarea cuplurilor ce şi-au unit destinul în urmă cu o jumătate de veac.
Dumitrița Gliga, deputat în parlamentul României: Avem datoria de a transmite din generaţie în generaţie toate tradiţile, obiceiurile, cântecul şi jocul nostru poular, credinţa noastră strămoşească.
Seara a fost încheiată cu un spectacol susţinut de ansamblurile din zona Văii Gurghiului.