Două tratamente anticoronavirus, contestate de specialiști
Alte două "arme" cu care medicii au luptat până acum în lupta anti Covid ar fi ineficiente. Vorbim despre medicamentele Hidroxiclorochină şi Lopinavir, care ar avea mai multe efecte secundare, decât beneficii. Asta spun doi doctori români care cer eliminarea lor din schema de tratament aprobată, de altfel, prin ordin de ministru, după ce aceştia au analizat mai multe studii apărute în acest sens. Hidroxiclorochina, folosită ca tratament pentru COVID-19 în lumea întreagă, ar scurta doar durata bolii. Însă ar putea creşte, în schimb, riscul de mortalitate.
De Redactia Observator la 19.10.2020, 14:23- Utilizarea Hidroxiclorochinei și a Interferonului este pusă sub semnul întrebării.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea remediu, Lopinavirul nu şi-ar fi demonstrat deloc eficienţa în tratarea virusului, ba chiar ar putea duce la probleme gastro-intestinale.