Trei tineri au murit în drum spre casă
Noapte însângerată pe o şosea din Cluj. Trei tineri, cel mai mare de 20 de ani, au murit în drum spre casă. Şoferul a vrut să evite un câine dar nu a mai reuşit să redreseze maşina.
De Redactia Observator la 12.09.2014, 13:19Noapte însângerată pe o şosea din Cluj. Trei tineri, cel mai mare de 20 de ani, au murit în drum spre casă. Şoferul a vrut să evite un câine dar nu a mai reuşit să redreseze maşina.
A trecut printr-un parapet, după care s-a prăbuşit câţiva metri şi au ajuns pe câmp. Doi fraţi, aflaţi şi ei în autoturism, au supravieţuit miraculos. Unul dintre ei, o fată de 15 ani, a reuşit să iasă dintre fiare şi să cheme ajutoare.
În întunericul nopţii, zece salvatori luptă pentru viaţă. O adolescentă de nici 16 ani priveşte cu groază de pe margine. A fost şi ea în maşina groazei, dar a scăpat cu doar câteva zgârieturi. Acum se roagă pentru fratele şi prietenii ei.
Fata le-a povestit cu ochii în lacrimi poliţiştilor şi medicilor că s-a ghemuit în scaun atunci când a simţit pericolul. Şi-a protejat capul şi astfel a scăpat cu viaţă din carnagiu. A ieşit din maşină pe picioarele ei şi tot ea a sunat la 112.
Atunci a început lupta pentru supravieţuire. Fratele fetei a fost scos în viaţă. Era pe bancheta din spate şi trăieşte pentru că sora lui nu s-a pierdut cu firea. Şi a chemat repede ajutoare.
Salvatorii au încercat să o aducă la viaţă şi pe prietena supravieţuitoarei.
Pentru un alt tânăr, de 19 ani, impactul a fost fatal. Iar şoferul, în vârstă de 20 de ani, a mai supravieţuit doar câteva minute. Inima lui a cedat în câmp, lângă epava maşinii. Cei cinci prieteni se întorceau acasă, în Bistriţa-Năsăud, atunci când un câine a apărut pe şosea. Şoferul a vrut să-l evite dar, din cauza vitezei, a pierdut controlul maşinii.
Cei doi fraţi, singurii supravieţuitori ai accidentului, au fost duşi la spital dar sunt în afara oricărui pericol.