Triatlonul copiilor
Canicula i-a trimis pe cei mai mulţi la piscine sau în locuri răcoroase. Însă, la Buftea, 50 de copii şi 200 de adulţi au sfidat temperaturile mari. Prin sport. Au luat startul la un triatlon. Au început cu înotul, au continuat cu bicicleta, iar mai apoi, au alergat. Nimeni nu s-a dat bătut
De Redactia Observator la 13.06.2015, 20:15Canicula i-a trimis pe cei mai mulţi la piscine sau în locuri răcoroase. Însă, la Buftea, 50 de copii şi 200 de adulţi au sfidat temperaturile mari. Prin sport. Au luat startul la un triatlon. Au început cu înotul, au continuat cu bicicleta, iar mai apoi, au alergat. Nimeni nu s-a dat bătut
Încurajări de pe margine sau sfaturi. În fiecare clipă, cei mai aprigi susţinători au fost alături de micii concurenţi. Părinţii celor 50 de copii care au luat azi-dimineaţă startul la Triatlonul de la Buftea nu şi-au scăpat din ochi în niciun moment puştii.
Îmbujoraţi, nici cei mici nu s-au lăsat. Rând pe rând, toţi au trecut de linia finalului.
La startul triatlonului s-au aliniat şi 200 de adulţi atât la proba olimpică, unde concurenţi au adunat puncte pentru o următoare etapă, cât şi la sprint.