Antena LIVE

Un tronson de 37 de kilometri din Autostrada Sibiu - Pitești, scos la licitație pentru un miliard de euro

Cea mai scumpă porţiune de autostradă din România a fost scoasă la licitaţie. Peste un miliard de euro va costa primul tronson peste Carpaţi din Autostrada Sibiu-Piteşti. Lotul de 37 de kilometri ar trebui să fie gata peste șase ani.

De la 23.09.2020, 23:18

Tronsonul Cornetu-Tigveni este cel mai scump şi cel mai dificil de realizat din cele cinci ale autostrăzii Sibiu-Piteşti. Va trece efectiv prin munte, printr-un tunel cu o lungime de 1700 de metri. Mult mai sus decât actualul drum naţional. 

Mihai Crăciun, Asociaţia Construim România: Înălţimea de traversare pe soluţia actuală este la 740 de metri înălţime. În condiţiile în care Valea Oltului are o altitudine maximă de 420 de metri. Asta înseamnă că toate camioanele care vor trece Carpaţii vor urca 300 de metri mai sus. 

Este al patrulea tronson scos la licitație din Autostrada peste Valea Oltului. 

Tronsonul 4 Tigveni - Curtea de Argeș a fost scos la licitaţie în martie 2019, însă până acum nu şi-a găsit constructorul. 

În iunie a fost emis ordinul de proiectare pentru lotul 5, Curtea de Argeș – Pitești, iar lucrările ar trebui să înceapă în primăvara anului viitor.

În schimb, secţiunea 2 Boița-Cornetu nici măcar nu a fost licitată. 

Mihai Crăciun, Asociaţia Construim România: În cel mai optimist scenariu, se va putea circula pe autostradă din Piteşti până pe Valea Oltului, în fapt din Bucureşti până pe Valea Oltului la finalul lui 2025. De acolo până la Sibiu vor mai continua să lipsească cei 31 de kilometri ai lotului 2 al autostrăzii Sibiu-Piteşti. Aceștia nu sunt încă în execuţie şi presupunând că şi ei se vor scoate la licitaţie şi vor fi contractaţi în perioada următoare, putem vorbi de o autostradă continuă de la Sibiu la Piteşti la sfârşitul lui 2027. 

Primul studiu pentru construcţia autostrăzii a fost realizat în 1972. 

Ți-a plăcut acest articol?

sibiu pitesti autostrada tronson licitatie
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024