Video Licitație pentru locuri de veci la preţuri uriaşe, în Sibiu. Oamenii, revoltați: "E scump, scump"
Unii licitează pentru artă, alţii pentru locuri de veci. Peste 170 de morminte au fost scoase la licitaţie, în Sibiu. Preţul de pornire este de 6.000 de lei. Un cost de care cei mai mulţi pensionarii din oraş sunt şocaţi.
Locurile de veci scoase la licitaţie în Sibiu se află în zona de lux a cimitirului, mai exact în primul rând, în vecinătatea aleii principale, aşa că şi preţurile sunt pe măsură.
"Preţurile de pornire a licitaţiei sunt de 12.000 de lei pentru loturile duble şi 6.000 de lei de lei pentru loturile cu un singur lot", a explicat Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Sibiu.
Asta înseamnă practic că un astfel de loc în prima linie costă de 20 de ori mai mult decât cele aflate la periferia cimitirului. Pe lângă aceste sume, cei care vor să participe la licitaţie trebuie să mai plătească şi o taxă de 400 de lei.
"E scump, scump. Poate să le ia şi 10.000 pe loc", a declarat o persoană pentru reporterul Observator. Altcineva a adăugat: "Dacă ne gândim că majoritatea care pleacă dincolo sunt pensionari, de unde? Au avut un salariu ca pe vremuri şi pe urmă o pensie vai de ea şi atunci de unde îşi pot permite".
Locurile de veci vor fi concesionate pentru o perioadă de 25 de ani, cu posibilitatea de prelungire după expirare. Cei care vor câştiga licitaţia nu vor avea voie însă să le subconcesioneze, să le închirieze sau să le doneze.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰