Antena LIVE

Curs valutar

Covid la munte şi la mare. Turismul, printre cauzele principale de răspândire a coronavirusului

Zonele turistice sunt noile focare de coronavirus. O confirmă ministrul Sănătăţii care spune că în ultimele săptămâni, cele mai multe cazuri confirmate la nivelul mai multor judeţe au fost din rândul celor reveniţi din vacanţă.

De la 09.08.2020, 22:22
WhatsApp
Vezi și:

Un grup format din aproximativ 40 de adolescenţi cu vârste de 17 şi 18 ani a ajuns la mare luni, pe 3 august. La câteva ore după ce s-au cazat, un băiat a şi plecat. Unchiul a venit să-l ia după ce părinţii lui fuseseră diagnosticaţi cu COVID-19. Grav e că aceştia i-au permis copilului să plece în vacanţă, deşi ştiau că sunt suspecţi. 

Ciprian Duca, director complex Costineşti: Am fost informat a doua zi că acel copil nu a stat la noi în complex şi că a plecat şi că mama sau cineva din familie ar fi suspect de COVID.

DSP Constanţa susţine însă că băiatul ar fi dormit o noapte acolo. Adolescentul a început să se simtă rău câteva zile mai târziu. A fost testat, iar rezultatul a ieşit pozitiv. Toţi ceilalţi tineri din grup au fost duşi acasă, în Dâmboviţa, cu acelaşi autocar cu care au venit. Ei nu au simptome, dar trebuie să stea izolaţi. 

DSP Constanţa spune că nu au găsit probleme nu e la cazare, deci copilul a venit infectat de acasă. 

Cristina Şchipor, director DSP Constanța: Am trimis inspecţia, am identificat locaţia, grupul. Pensiunea era foarte bine organizată, cu circuite, cu triaj.

Femeie: Sunt cu copilul şi ar fi trebuit să îmi fie teamă, dar sunt conştientă că domnul a luat măsurile necesare.

Copil: M-am speriat puţin că sunt aici cazat şi am auzit, dar e ok.

Reporter: Vă continuaţi vacanţa?

Copil: Da

Reporter: Ți-e frică? Ți se pare litoralul un focar?

Copil: Nu, lumea e foarte relaxată.

Reporter: Și tu?

Copil: La fel.

Nu este primul caz de acest fel din Constanţa. În urmă cu doar câteva zile, poliţiştii au deschis un dosar penal în cazul unei tinere din Vaslui care a plecat pe litoral, împreună cu un grup de prieteni, fără să mai aştepte rezultatele testului COVID-19. Ulterior, a fost confirmată cu noul virus.

Alţi 30 de copii din Gorj au plecat cu un autocar la banchet în Braşov şi au ajuns în izolare la domiciliu după ce un adolescent din grup a fost testat pozitiv.

Şi tot în Gorj, se face o anchetă epidemiologică după ce un alt copil a fost diagnosticat cu COVID-19, imediat după ce s-a întors de la mare. Făcea parte dintr-un grup de aproape 50 de copii.

Nelu Tătaru: Vedeţi şi dvs. ce se petrecere pe litoral. Litoraul este o zonă unde populaţia vine, îşi petrece o săptămână, infectează, se reîntoarce în judeţele de baştină şi acolo putem vedea creşterea!

Este preţul pe care îl plătim pentru relaxarea din vacanţă. 

Andreea Moldovan, medic infecţionist: În concediu, toată lumea lasă garda jos. Are senzaţia că este păzită şi ferită. În concedii se stă la mese, la terase, unde automat conduce la scoaterea măştii.

Pe lângă turism, în Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, transportul navetiştilor este cauza principală a răspândirii virusului.

Ema Schweninger
coronavirus covid-19 turism nelu tataru
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024