Un autocar plin cu călători s-a răsturnat pe DN1
Pentru zeci de români care muncesc la mii de kilometri depărtare, vacanţa în ţară era să se termine înainte să înceapă
De Redactia Observator la 22.07.2014, 08:30Pentru zeci de români care muncesc la mii de kilometri depărtare, vacanţa în ţară era să se termine înainte să înceapă
Oamenii se întorceau acasă, de la câteva mii de kilometri depărtare şi până au ajuns pe pământ românesc drumul a decurs fără probleme. Pe o şosea din Sibiu, însă s-a întâmplat o nenorocire. Şoferul a devenit un simplu spectator la dezastru. Şi el, şi pasagerii s-au temut că le-a venit sfârşitul.
Toţi au avut zile, dar doi adulţi şi un copil de 12 ani au ajuns în braţele medicilor. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, dar pentru unii pasageri cauza accidentului e clară: unul dintre cauciucuri a explodat.
Oamenii care n-au avut nevoie de îngrijiri medicale au ajuns la destinaţie cu un alt autocar.