Un medic de la spitalul de copii Marie Curie din Bucureşti a fost bătut de tatăl unui băiat internat, nemulţumit de cum era tratat copilul lui
Pumni şi palme în schimbul unui diagnostic. Asta a primit un medic pediatru de la tatăl unui copil, când i-a spus acestuia că fiul lui suferă de. o răceală. Părintele era ferm convins că băiatul de doar un an este de fapt într-o stare mult mai gravă, iar medicul îi ascunde adevărul şi a decis să-i aplice o corecţie.
De Redactia Observator la 05.04.2017, 19:21Pumni şi palme în schimbul unui diagnostic. Asta a primit un medic pediatru de la tatăl unui copil, când i-a spus acestuia că fiul lui suferă de. o răceală. Părintele era ferm convins că băiatul de doar un an este de fapt într-o stare mult mai gravă, iar medicul îi ascunde adevărul şi a decis să-i aplice o corecţie.
Mama copilului spune: "Domnul doctor a început să ţipe că el nu mă vrea în camera aia, că să plec din cameră." Mihaela Bălgrădean, medic primar nefrologie pediatrică, explică: "O bătaie, de-a binelea, întâi cu palmele. Şi cu pumnii."
O scenă demnă de un ring de box, sub privirile a zeci de copii. Un tată enervat peste măsură a şocat un spital întreg. "Se auzea mult gălăgie pe hol şi a venit un domn foarte agresiv şi s-a repezit în personalul medical.
S-a speriat toată lumea, pentru că am intrat de fapt, în saloane, de frică.", povesteşte o mămică.
Tatăl băiatului a decis să îi aplice medicului un tratament cu pumni şi palme în momentul în care acesta i-a spus diagnosticul: o infecţie respiratorie. În opinia părintelui, starea celui mic era una mult mai gravă. Iar omul nu a dorit sub nicio formă ca fiul lui să fie externat. În ciuda explicaţiilor medicului, omul a devenit exterm de violent.
"A fost lovit numai la faţă. A fost vorba de o serie de palme şi pumni, a fost lovit în zona feţei, în zona buzelor şi cel mai rău este faptul că a avut şi un traumatism ocular, ochiul a început să sângereze.", spune Mihaela Bălgrădean, medic primar nefrologie pediatrică.
Colegii medicului au anunţat poliţia, iar bărbatul a fost dus la audieri şi a fost plasat sub control judiciar. Doctorul a fost şi el dus la Institutul de Medicină Legală, de unde i s-a eliberat un certificat constatator. Mama copilului de la care a pornit scandalul are, însă, varianta ei. Doctorul i-ar fi vorbit urât: "Mi-a spus că nu este vina mea că tu ai copil handicapat şi defect şi i-am spus de ce este handicapat şi defect? Că are mâini are picioare, are o otită cum au toţi copiii şi trebuie tratată cum trebuie."
După ce 2 ani a stat pentru dezbatere la Camera Deputaţilor, proiectul de lege ce ar fi trebuit să-i protejeze pe doctori în faţa unor astfel de evenimente a primit chiar ieri aviz negativ de la Guvern. Chiar dacă şeful Sănătăţii admite că violenţa împotriva doctorilor NU e firească.
Despre legea de protejare a medicilor, ministrul n-a vrut să facă niciun comentariu.