Antena LIVE

Curs valutar

O familie de bucuresteni s-a trezit cu un sarpe in curte

Proprietarul unei case din cartierul bucurestean Rahova s-a trezit, in miez de noapte, cu un musafir nepoftit in curte: un sarpe. Speriat, in special pentru nepotelul lui de trei ani si jumatate, omul s-a repezit sa prinda reptila.

De la 21.06.2013, 11:36
WhatsApp
Vezi și:

Din fericire pentru barbat si familia lui, specimenul nu era nici pe departe atat de periculos pe cat credea el. Sarpele s-a strecurat pe sub poarta omului si putea trece neobservat, daca n-ar fi dat cainii alarma.

Fara sa stea pe ganduri si de teama ca sarpele sa nu ajunga, la un moment dat, la nepotul lui de trei ani si jumatate, barbatul si-a luat inima in dinti si s-a repezit sa-l prinda. Voia sa-l puna intr-un borcan, asa cum facuse si in urma cu un an, cand o alta reptila i-a trecut pragul.

“Am fugit la el. Am pus piciorul pe el. El s-a ridicat sa atace, ca asta era instinctul de onservare al animalelor. Imi pare rau ca l-am omorat. eu, de fapt, nu am vrut sa-l omor. Am un copil mic de trei ani si jumatate si mai mult de-asta, mai stam cu uisile deschise, geamurile, e caldura afara”, a declarat barbatul.

Odata scapati de pericol, oamenii au sunat la 112. In aceasta dimineata, un reprezentant de la primaria sectorului 5 va merge sa ia sarpele sa-l duca la laborator. In urma rezultatelor, oamenii vor afla daca au avut de-a face cu un sarpe veninos sau nu.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social casa sarpe rahova musafir
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025